Stroe: Nu am văzut din partea social-democraţilor, până în acest moment, vreun interes în a susţine candidatura domnului Geoa
Purtătorul de cuvânt al PNL, Stroe, a declarat miercuri că nu a văzut din partea social-democraţilor, până în acest moment, vreun interes în a susţine candidatura lui Mircea Geoană şi nu ştie dacă l-au reevaluat între timp, el precizând că personal, i-ar plăcea o finală PSD-PNL la prezidenţiale.
”Nu am văzut din partea social-democraţilor, până în acest moment, vreun interes în a susţine candidatura domnului Geoană, nu ştiu dacă l-au reevaluat între timp. Nu ştiu dacă contextul politic le cere să facă un asemenea compromis dar până la urmă politica românească ne-a dat de multe ori fel de fel de lucruru în care nu am fi crezut nicioată”, a spus Ionuţ Stroe în emisiunea România Politică de la Prima News, despre scenariul unei susţineri din partea PSD pentru Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale.
”Nu cred că în momentul de faţă se poate întâmpla aşa ceva, dar vom vedea este o chestiune ce ţine de bucătăria internă a PSD”, a mai Stroe.
El a precizat că ”sunt două mari partide care evident că nu îşi pot permite să nu fie reprezentare în această competiţie extrem de importantă pentru funcţia de preşedinte”.
”Eu cred în maturitatea celor două partide, apropo de proiectul guvernamental şi de funcţionalitatea unei guvernări, nu aş lega interesul politic pe care evident că oricine îl are în legătură cu funcţia de preşedinte cu asigurarea coaliţiei sau o eventuală scindare a partidelor la guvernare. Cele două partide au maturitatea să desfăşoare această competiţie după nişte reguli de fair-play. Ei au 35%, noi 28% -30%. Cele două vehicule politice asigură celor două partide prezenţa în turul doi, unde cu siguranţă va fi foarte foarte interesant. Mi-ar plăcea, dar este o opinie personală, o finală PSD-PNL”, a mai comentat liberalul.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x