Studenţii de la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti sunt SCANDALIZAŢI. Cer DEMISIA de urgenţă a rectorului

| 09 mar, 16:42

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cere demisia rectorului Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Bucureşti, Zeno Bogdănescu, şi solicită Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să verifice dacă acesta a fost colaborator al fostei Securităţi.

ANOSR îi cere lui Zeno Bogdănescu să îşi dea demisia după ce Ministerul Educaţiei a cerut reanalizarea deciziei de exmatriculare a studentului Dragoş Alecsandru, "luată abuziv de universitate anul trecut", şi ca urmare a deciziei instanţei, de săptămâna trecută, de reînmatriculare a acestuia.

"Studentul Dragoş Alecsandru a realizat anul trecut o scrisoare, susţinută de aproximativ 700 de studenţi arhitecţi, în care a prezentat o serie de probleme din universitate, cum ar fi materia învechită, programul încărcat de studiu sau condiţiile improprii din universitate, cerând ca acestea să fie rezolvate. Negăsind deschidere din partea universităţii faţă de astfel de demersuri, acesta a înaintat scrisoarea către Ministerul Educaţiei, în speranţa că cineva se va sesiza şi va lua măsuri pentru rezolvarea problemelor semnalate în scrisoare. La auzul veştii că studentul a semnalat la Minister problemele din universitate, Consiliul de Administraţie al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti a propus exmatricularea studentului critic, decizie votată ulterior şi în Senatul universităţii. Decizia i-a fost comunicată şi studentului exmatriculat, fără drept de apel şi fără să fi existat cel puţin o discuţie anterioară între conducerea universităţii şi student pe această temă", arată Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, într-un comunicat de presă transmis luni.

Dragoş Alexandru a dat universitatea în judecată, iar Ministerul Educaţiei s-a sesizat şi a desfăşurat o anchetă în universitate, în urma căreia a constatat că instituţia de învăţământ superior nu şi-a respectat propriile proceduri de exmatriculare şi că o serie de probleme semnalate de student în scrisoare sunt adevărate.

Citeşte şi: Fostul prodecan al Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru mită

Ministerul Educaţiei a cerut conducerii universităţii să reanalizeze decizia de exmatriculare, neavând competenţele legale să anuleze o hotărâre luată de universitate în baza propriei autonomii. Conducerea universităţii nu a anulat decizia, iar săptămâna trecută, "Tribunalul Bucureşti a dispus ca studentul să fie reprimit la cursuri, până la o decizie finală a instanţei", a precizat sursa citată.

"ANOSR consideră inacceptabilă suprimarea dreptului la libera exprimare a studenţilor şi este de părere că atitudinea universităţii faţă de spiritul critic nu este compatibilă cu valorile şi principiile pe care o instituţie de învăţământ superior ar trebui să le promoveze. Rolul unei universităţi nu este doar acela de a forma profesionişti, ci şi de a modela caractere prin dezvoltarea spiritului critic şi gândirii analtice. Se pare că actuala conducere a universităţii nu şi-a înţeles rolul pe care îl are şi din acest motiv ANOSR cere demisia de urgenţă a rectorului Zeno Bogdănescu ca un ultim fapt de onoare pe care îl mai poate face la acest moment", se mai arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii ANOSR mai cer Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să verifice dacă rectorul Zeno Bogdănescu a fost colaborator al fostei Securităţi, susţinând că "acţiunile conducerii universităţii împotriva studentului care a îndrăznit să fie critic sunt un afront periculos adus democraţiei din mediul universitar românesc".

"Este de neînţeles cum după 25 de ani de democraţie, avem încă universităţi care aleg metoda pumnului băgat în gură atunci când există studenţi critici care îndrăznesc să semnaleze, pe bună dreptate, probeme din universitate. Nu putem accepta modul în care Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti a călcat în picioare dreptul la liberă exprimare al studenţilor şi a anihilat orice posibilitate de apărare a studentului în faţa abuzului la care a fost supus. Astfel de atitudini nu au ce căuta într-un mediu universitar care apără şi promovează valorile democratice şi ne punem mari semne de întrebare legate de modul totalitar în care a ales rectorul să acţioneze. Cerem demisia de urgenţă a rectorului Zeno Bogdănescu şi verificarea posibilei sale calităţi de lucrător al Securităţii de către CNSAS", a spus preşedintele ANOSR, Cristi Popescu, citat în comunicat.

Studentul Dragoş Alecsandru a cerut Tribunalului Bucureşti anularea deciziei de exmatriculare de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti. Dosarul a fost înregistrat în 28 august 2014 şi are termen de judecată în 16 martie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ