Studenţii încep marţi noul an universitar
Studenţii mai multor universităţi vor începe marţi anul universitar 2013-2014. La nivelul ţării sunt aproximativ 450.000 de studenţi. Dintre aceştia aproape 340.000 de studenţi învaţă în universităţile de stat pe locurile bugetate şi pe locurile cu taxă, şi aproximativ 110.000 de studenţi în universităţile particulare, scrie Agerpres.
Festivităţi de deschidere a anului universitar 2013-2014 vor avea loc marţi în Bucureşti la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Academia de Studii Economice, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea din Bucureşti.
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, afirmă că ar dori ca din luna decembrie să fie stabilită noua metodologie pentru admiterea în universităţi.
"Pentru admiterea din anul următor, noi am vrea ca din decembrie să stabilim metodologia generală. Anul acesta am permis universităţilor, la solicitarea multora dintre acestea, să ia în calcul toate notele posibile, şi a celor din timpul anului, şi a celor de la bacalaureat şi, parţial, doar a unora dintre aceste rezultate. Din statistica noastră mai bine de 85% dintre universităţi nu au luat în calcul decât examenul de admitere pe care l-au dat şi nota de la bacalaureat şi nu media din timpul anilor. Au luat în calcul media din timpul anilor acele specializări din interiorul universităţilor pentru care era reprezentativă. Noi o să continuăm dialogul având în vedere că 85% dintre universităţi, deşi au cerut mulţi să schimb acest lucru, 85% dinte universităţi au mers pe o anumită cale. Nu am luat o decizie încă pentru că vrem să ne consultăm cu universităţile, dar nu cred că vom mai merge pe formula de anul trecut. Nu cred că est cazul să mai dăm posibilitatea, dar nu aş vrea să decid înainte de a avea o consultare cu rectorii", a spus Mihnea Costoiu la sfârşitul săptămânii trecute.
Mihnea Costoiu a susţinut că ministerul îşi doreşte să poarte discuţii cu studenţii şi rectorii pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte bursele.
"Unii studenţi au zis să sprijinim excelenţa, alte uniuni studenţeşti au solicitat să sprijinim categoria de burse sociale. Am vrea să discutăm în perioada următoare şi să luăm o decizie foarte rapidă pentru ca pentru anul bugetar 2014 să avem o politică de sprijinire după părerea mea a copiilor cu probleme sociale speciale, dar în acelaşi timp să nu neglijăm olimpicii. Aşa cum am anunţat, va începe anul acesta programul de burse de cercetare pentru tinerii olimpici care rămân în România. Am identificat sumele necesare la Departamentul de cercetare din MEN, vom începe aplicaţiile. Vrem să continuăm sprijinirea împreună cu partenerii privaţi", a afirmat Mihnea Costoiu.
Citeşte şi Ministrul Costoiu susţine reducerea masivă a specializărilor de licenţă în universităţi.
El a avertizat universităţile să aibă în vedere capacitatea maximă posibilă aprobată de şcolarizare.
"Avertismentul pe care îl dau tuturor universităţilor, trebuie avut în vedere ce capacitate de şcolarizare au pentru a putea oferi în interiorul capacităţii şcolarizarea maximă posibilă. Nu poţi să ai capacitatea de şcolarizare de 100 de locuri şi să şcolarizezi 200 de studenţi, după care să vii să ceri diplome pentru aceştia", a precizat Mihnea Costoiu.
Costoiu a precizat că anul acesta MEN va începe discuţiile cu toţi actorii implicaţi pentru elaborarea metodologiei privind clasificarea şi ierarhizarea universităţilor.
"Această clasificare trebuie să se realizeze în acest an şi nu ne dorim adoptarea unei decizii fără consultarea actorilor implicaţi. Ne dorim o clasificare transparentă şi acest lucru se va întâmpla anul acesta. Trebuie să avem în vedere care sunt producţiile ştiinţifice ale fiecărui domeniu. Putem compara un domeniu sau altul ponderând. Sper ca dialogul să fie încheiat până la finalul anului 2013 astfel încât în primele luni ale lui 2014 să avem colectarea datelor iar în finalul anului universitar 2013-2014 să avem clasamentul realizat, toate vizitele făcute", a mai afirmat demnitarul.
Ministrul a mai spus că va continua analiza atentă a tuturor specializărilor de licenţă şi masterat pe care instituţiile de învăţământ superior la derulează.