Studiu: 84% dintre români sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor

| 13 mai, 2013

Îngrijorarea românilor cu privire la scăderea veniturilor personale şi siguranţa locului de muncă a scăzut în 2012 faţă de anul anterior, iar creşterea preţurilor a rămas cea mai importantă preocupare, potrivit datelor Daedalus Millward Brown.

"Se remarcă o scădere a îngrijorărilor respondenţilor legate de veniturile personale şi de siguranţa locului de muncă, probabil în contextul optimismului generat de schimbările politice şi de reîntregirea salariilor bugetarilor. Temerea legată de creşterile de preţuri rămân însă constante şi reprezintă cea mai importantă preocupare a românilor. Optimismul general se extinde (oarecum nejustificat) şi asupra îngrijorărilor legate de criza financiară globală, epidemii sau războaie", potrivit ultimei ediţii a studiului Nivelul de trai, citat de Economica.net.

Astfel, ponderea românilor îngrijoraţi de reducerea veniturilor personale era în luna ianuarie de 69%, faţă de 78,5% în urmă cu un an, iar a celor care se tem pentru siguranţa locului de muncă de 49,3%, faţă de 60,3% în ianuarie 2011. Creşterea preţurilor a rămas însă la un nivel constant, de 84%.

În scădere este şi ponderea persoanelor îngrijorate de criza financiară globală, de la 79,7% la începutul anului trecut la 69,3% în ianuarie 2013.

Potrivit Daedalus Millward Brown, principala strategie ca răspuns la criză rămâne disciplina mai strictă a bugetelor.

"Creşte în continuare numărul de persoane care declară că au devenit mai disciplinate cu bugetele lor anul trecut. Reducerea cheltuielilor cu utilităţile în condiţiile în care deja au fost utilizate ca strategie în anii anteriori, pare să fi atins un plafon. Creşterea preţurilor la utilităţi în 2012 limitează şi mai mult utilizarea acestei strategii ca raspuns la criză", se mai arată în studiu.

Nemaiputând reduce din cheltuielile cu utilităţile, românii au folosit mai puţin autoturismul personal, au scăzut bugetul alocat pentru vacanţe, s-au împrumutat la rude sau prieteni şi au amanetat bijuterii sau alte bunuri. În schimb, se remarcă scăderea numărului românilor care au tăiat din cheltuielile cu mâncarea, îmbrăcămintea şi încălţămintea sau produsele de îngrijire personală.

De asemenea, tot mai multe persoane ţin evidenţa cheltuielilor, lucrează ore suplimentare sau au căutat alte surse de venit.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.000 respondenţi, cu vârsta între 18-65 ani, din mediul urban, în perioada 12-19 februarie 2013.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ