Studiu: Alimentele se vor ieftini pe termen scurt, iar comercianții vor câștiga cu 15-20% mai mult după reducerea TVA

| 27 mai, 17:44

Câștigurile marilor rețele de magazine ar putea avansa, în acest an, cu 15 - 20%, după reducerea cotei TVA la alimente de la 24% la 9%, pe fondul creșterii apetitului de consum și al modificării marjelor operaționale, însă șansele ca alimentele să se ieftinească vor fi doar conjuncturale și pe termen scurt, relevă o analiză realizată de o companie de servicii de business dedicate mediului de afaceri.

"Artificiile cu prețuri le-am văzut și în cazul reducerii TVA la pâine, iar rezultatele au fost contradictorii. Unele produse s-au ieftinit, altele nu. Estimăm că același fenomen se va produce și pe 1 iunie. Vom vedea, probabil, pe termen scurt, o scădere de prețuri conjuncturală, urmată, pe termen mediu și lung de o scumpire sensibilă, graduală, argumentată de motive de ordin operațional, respectiv creșteri de prețuri la utilități și carburanți', afirmă analiștii companiei, citați de Agerpres.

Pe de altă parte, analiștii consideră că semnalul dat de reducerea TVA va avea consecințe pozitive în stimularea consumului, principalul motor al economiei, însă marii câștigători ai bătăliei prețurilor vor fi retailerii, ale căror afaceri ar putea primi un impuls semnificativ estimat între 15 și 20% în 2015.

Citește și: Victor Ponta, despre reducerea TVA la alimente: „Reducerea preţurilor cu siguranță nu va fi matematic de 24 la sută la 9”

"Prețurile reprezintă un important factor psihologic care influențează comportamentul de consum. Impulsul dat de reducerea TVA va dinamiza ofertele, promoțiile, va accentua concurența, în sensul că va diminua fenomenul de aliniere a prețurilor, îi va stimula pe români să cumpere mai mult, însă marii câștigători ai bătăliei prețurilor vor fi retailerii, ale căror afaceri ar putea primi un impuls semnificativ, estimat de KeysFin între 15 — 20% în 2015. Estimarea ia în calcul efectul reducerii TVA, în sensul creșterii profitului jucătorilor din domeniu, creșterea consumului și planurile de extindere ale retailerilor la nivel național, prezentate și asumate de aceștia. Calculul este unul relativ, condiționat de evoluția economică generală, de dinamica cursului valutar și a costurilor utilităților", explică experții companiei KeysFin.

Estimările KeysFin au fost realizate pe baza evoluției financiare a marilor retaileri din perioada 2009 — 2014. Potrivit datelor oficiale, Kaufland, Carrefour, Lidl, Auchan, Cora, Mega Image, Metro și Selgros, principalii jucători din piață, au rezistat excelent crizei, reușind chiar să își extindă afacerile în tot acest interval.

"Cifra de afaceri totală a celor cinci retaileri a crescut de la 21,42 miliarde lei în 2009 la 27,8 miliarde lei în 2013, iar datele parțiale din 2014 arată că această cifră a fost depășită. Cel mai important avans l-a marcat compania Kaufland, ale cărei afaceri au crescut de la 3,69 miliarde lei în 2009 la 7,26 miliarde de lei în 2013. Iar anul trecut a fost, potrivit datelor parțiale, cel mai bun din ultimii 6 ani. Datele financiare demonstrează că business-ul marilor retaileri a crescut susținut în anii de criză, în ciuda provocărilor financiare. Statisticile vin să confirme faptul că, în anii crizei, românii și-au redus mare parte din cheltuieli, mai puțin cele alimentare', afirmă analiștii.

Potrivit acestora, evoluția sectorului denotă faptul că formatele principale (în principal hipermarket și cash&carry) continuă să atragă cei mai mulți clienți.

"Reducerea TVA la alimente vine ca o mănușă acestui sector, având potențialul de stimul pentru extinderea afacerilor. Dincolo de dezvoltarea rețelelor, nu este exclus ca anii următori să aducă în piață noi formate, cunoscut fiind, de exemplu, interesul gigantului Tesco. Un potențial important îl are și retailul de proximitate, acolo unde, chiar și în condițiile extinderii agresive a unor jucători precum Mega Image, mai există loc în piață", afirmă specialiștii.

Informațiile prezentate au fost culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare de la societățile comerciale și PFA-urile active din România.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ