Studiu: Brexitul ar putea lăsa 1.7 milioane de oameni în sărăcie extremă
Deoarece se apropie data la care Marea Britanie ar trebui să părăsească Uniunea Europeană, tot mai multă atenție se îndreaptă către efectele pe care Brexitul îl va avea asupra economiei britanice, dar și asupra economiei europene.
Cu toate acestea, un studiu recent explorează felul în care Brexitul ar putea să afecteze statele membre EBA (Everything But Arms), după ce Marea Britanie nu va mai furniza o piață de export fără tarife pentru țările nedezvoltate din lume, informează The Guardian.
Însă simulările făcute de Institutul German pentru Dezvoltare, publicat această lună, arată că Brexitul ar putea avea un impact semnificativ și în afara Europei, aruncând milioane de persoane din țările în curs de dezvoltare în sărăcie extremă.
,,Brexitul ar putea să rezulte în creșterea populației care trăiește în sărăcie extremă în țările EBA cu aproape 1.7 milioane”, scriu autorii studiului. ,,Acestea sunt estimări modeste ale impactului negativ al Brexitului; acestea nu iau în considerare implicații bazate pe incertitudine, deprecierea lirei, reducerea cheltuielilor de ajutorare, remitențe și investiții.”
Sub acordul Everything But Arms (EBA), 49 de țări subdezvoltate pot exporta către Uniunea Europeană fără a li se impune tarifele standard. Statutul de țară membră EBA se acordă automat acelor state care figurează în lista celor mai puțin dezvoltate state (LDC). Lista LDC este realizată de Comitetul ONU pentru Politici de Dezvoltare.
După Brexit, aceste state vulnerabile nu vor mai avea acces la piața britanică prin EBA.
În eventualitatea unui Brexit fără acord, Marea Britanie se va întoarce la regulile de comerț stabilite de Organizația Mondială a Comerțului. Autorii studiului au descoperit că cea mai afectată țară ar fi Cambodgia, deoarece 7.7% dintre exporturile acesteia se îndreaptă către Marea Britanie anual. Potrivit OEC, Marea Britanie este a treia cea mai importantă piață pentru export în Cambodgia, după Statele Unite ale Americii și Germania.
Jayant Menon, economist la Banca Asiatică pentru Dezvoltare, susține că alte piețe cu acces preferențial ar putea ajuta Cambodgia în situația în care aceasta va fi grav afectată de Brexit. Acest lucru ar putea îndemna Cambodgia să își diversifice piețele de export.
,,Pe termen lung, Cambodgia trebuie să privească dincolo de îmbrăcăminte sau de preferințe”, a transmis acesta printr-un email.
Economia Cambodgiei este dependentă la momentul actual de exportul de produse vestimentare.