Studiu: Brexitul costă Marea Britanie 500.000.000 de lire sterline săptămânal

| 02 oct, 10:42

Votul în favoarea Brexit a provocat pierderi anuale de 26 de miliarde de lire sterline economiei britanice, potrivit unui studiu elaborat de Centrul pentru Reforma Europeană.

Economia britanică este, în prezent, cu 2,5% mai mică decât în ​​cazul în care britanicii ar fi votat să rămână în Uniunea Europeană, potrivit unui raport al think-tank-ului Centrul pentru Reforma Europeană, citat de publicația politico.eu.

Într-un raport publicat duminică, grupul de reflecție a declarat că Marea Britanie a suferit, anual, o dinamică economică redusă cu 26 de miliarde de lire sterline, echivalentă cu 500 de milioane de lire sterline pe săptămână, și asta înainte de a părăsi, oficial, blocul comunitar.

Aceste cifre contrazic argumentele invocate de adepții campaniei “Leave” (cei care au militat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), adică un “dividend încasat de pe urma Brexit-ului” dacă Regatul Unit va redirecționa sumele pe care le plătește în prezent către bugetul UE – cu referire directă la o presupusă sumă săptămânală de 350 milioane de lire sterline, contestată de experți și mediatizată masiv de eurosceptici în campania electorală premergătoare referendumului din vara anului 2016 – către serviciul național de sănătate.

Studiul a remarcat faptul că Marea Britanie este economia dezvoltată cu cea mai înceată creștere economică. “Marea Britanie a crescut cu doar 3,1% din 2016 și până în prezent. Este de comparat aceasta cu media celor mai avansate 22 de economii: 5,2% – ceea ce reprezintă o diferență de 2,1%, cifră care nu este departe de estimarea noastră în privința costului Brexit”, se arată în raport.

Companiile mari, cum ar fi Airbus și BMW, au lansat deja avertismente în privința eventualelor disponibilizări și închideri ale operațiunilor în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în lipsa unui acord. Planul post-Brexit al premierului britanic Theresa May, de a menține Regatul Unit în piața unică a blocului comunitar pentru bunuri și produse agricole a fost respins de UE și se confruntă în prezent și cu opoziția unor deputați ai partidului său, spre exemplu fostul primar al Londrei și, apoi, Secretarul de stat al Ministerului afacerilor externe al Marii Britanii, Boris Johnson.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ