Studiu: Educaţia "gratuită" îi costă pe părinţi 3.000 lei/an

| 10 sep, 18:59

Educaţia "gratuită" îi costă pe părinţi, în medie, peste 3.000 lei/an, arată un studiu Salvați Copiii România. Mai grav este că, faţă de acum 8 ani, situaţia s-a agravat şi "sarcina financiară" ce revine părinţilor a crescut, în condiţiile în care toate guvernele s-au lăudat cu gratuitatea educaţiei.

În 2018, suma medie pe care părinții trebuie să o aloce suplimentar pentru educaţia copiilor ajunge la 3.093 de lei pe an. În mod firesc, suma este mai mare în mediul urban - 3.351 lei, faţă de 2.757 lei în mediul rural.

În ciclul primar, părinţii plătesc, în medie, 2.545 lei, anual, în gimnazial – 3.083, iar dacă elevul este la liceu, părintele trebuie să scoată din buzunar 3.647 lei.

Analiza scoate la iveală şi faptul că, faţă de un studiu similar realizat în 2010, sumele plătite suplimentar de părinţi sunt aproape duble. Astfel, în 2010, costurile suplimentare ale educaţiei "gratuite" era de 1.490 de lei pe lună.

Cei mai mulți bani merg pe materiale didactice, dar şi meditaţiile îînghit sume importante.

Față de 2010, procentul celor care apelează la meditaţii plătite pentru materiile din programă a crescut de la 24% la 40%.

Faţă de studiul din 2010, a scăzut semnificativ procentul părinţilor care declară că participă la fonduzl clasei, de la 72 la 56%. Mai mult de un sfert dintre părinţi au spus că plătesc şi un aşa-numit fond al şcolii, suplimentar celui de clasă.

Faţă de 2010 a apărut o cheltuială suplimentară noua, pentru afterschool. Deocamdată procentul părinţilor care plătesc aceste programe este de 10%, însă dintre ei peste 90% suportă integral costurile, indiferent că sunt desfăşurate în instituţii publice sau private.

Studiul integral realizat de Salvaţi Copiii România îl puteţi citi aici.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ