STUDIU: Mai mult de jumătate dintre adolescenţii din România deţin un smartphone
Mai mult de jumătate dintre tinerii din România, cu vârste între 14 şi 17 ani, deţin un smartphone, iar 86% dintre ei interacţionează prin intermediul reţelei de socializare Facebook, reiese din rezultatele ediţiei a doua a Raportului 'Consumer Report 2015', publicate de agenţia de media Starcom MediaVest, transmite Agerpres.
Conform indicatorilor rezultaţi din datele analizate, 95% dintre adolescenţi au în buzunar un telefon mobil, dar 54% se pot lăuda că deţin un smartphone.
Cea mai frecventă activitate săptămânală a celor chestionaţi este audiţia sau vizionarea de muzică prin intermediul terminalelor pe care le au (58%), în timp ce pentru 56% dinte ei realizarea de fotografii reprezintă un hobby. De asemenea, 51% dintre tinerii chestionaţi socializează prin intermediul unei reţele dedicate, cu ajutorul telefonului şi numai 48% se joacă.
La nivel naţional, studiul citat arată că 9 din 10 adolescenţi deţin un cont pe Facebook, iar 8 din 10 folosesc Youtube ca sursă principală de conţinut video şi muzică. Instagram şi Twitter sunt mult în urmă în preferinţele tinerilor, cu 18% din total la nivel naţional, respectiv 14%.
În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber prin intermediul terminalelor electronice, 88% dintre tinerii intervievaţi au declarat că se joacă săptămânal pe orice tip de device, 57% au spus că preferă PC-ul sau consolele Wii şi Playstation, în timp ce 54% optează pentru jocuri online, iar 53% pentru PC.
Raportul 'Consumer Report 2015' a fost realizat pe mai multe categorii de consumatori români, respectiv adolescenţi (14-17 ani), tineri singuri, necăsătoriţi şi fără copii (18-34 de ani), familii cu copii până în 14 ani sau familii fără copii, în care au fost incluse cupluri cu vârste de peste 45 de ani, ai căror copii au plecat din gospodărie.
Analiza are la bază informaţii provenite de la organisme sau companii de cercetare (BRAT-SNA Focus, Gemius etc.), dar şi din cercetările proprii Starcom.