SUA: Acord în Senat cu privire la noi sancțiuni împotriva Rusiei

| 14 iun, 10:37

Senatorii americani au ajuns la un acord cu privire la impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei în legătură cu presupusa sa implicare în alegerile prezidențiale din SUA din 2016, dar și cu anexarea regiunii ucrainene Crimeea în 2014 și sprijinul față de guvernul de la Damasc în războiul din Siria.

Setul de măsuri cuprinde și o prevedere care urmărește să împiedice Casa Albă să atenueze, să suspende sau să elimine sancțiunile fără aprobarea Congresului, transmite Reuters.

Noile sancțiuni împotriva Rusiei ar putea fi supuse la vot chiar săptămâna aceasta, sub forma unui amendament la o lege privind sancționarea Iranului. Adoptarea ei ar însemna, între altele, impunerea de sancțiuni suplimentare Rusiei în industriile minieră, metalurgică, a transporturilor și feroviară, dar și unor persoane din Rusia găsite vinovate de abuzuri împotriva drepturilor omului, furnizarea de arme guvernului sirian și comiterea de atacuri informatice din partea guvernului.

Proiectul de lege autorizează totodată acordarea de "asistență robustă" pentru întărirea instituțiilor democratice și combaterea dezinformării în țările europene care ar putea fi vizate de ceea ce autorii textului au calificat drept agresiunea rusă.

Dacă președintele SUA, Donald Trump, va refuza să promulge noile sancțiuni odată adoptate de Congres, susținătorii proiectului afirmă că se așteaptă ca acesta să beneficieze de suficient sprijin din partea legislatorilor pentru a contracara veto-ul prezidențial, adică o majoritate de două treimi atât în Camera reprezentanților, cât și în Senat.

Noul proiect de sancțiuni survine în contextul în care relațiile cu Rusia fac obiectul unor intense dezbateri la Washington, unde Ministerul justiției și o serie de comisii din Congres anchetează dacă Moscova a încercat să intervină pentru a influența alegerile din 2016 din SUA în sensul de a-l ajuta pe Trump să ajungă președinte și dacă asociați ai acestuia au contribuit la acest proces. Rusia dezminte că ar fi încercat să influențeze alegerile prezidențiale americane, iar Donald Trump a respins la rândul său existența de legături între campania sa și Moscova.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ