SUA și China au semnat acorduri comerciale în valoare de peste 250 de miliarde de dolari
Președintele SUA, Donald Trump, și omologul său chinez, Xi Jinping, au semnat joi la Beijing o serie de acorduri comerciale, în valoare totală de 253,4 miliarde de dolari, spre satisfacția liderului american care vrea să reechilibreze schimburile comerciale între cele două mari economii ale lumii, informează AFP și Reuters.
Mai multe acorduri, în diferite sectoare precum energie, automobile, aeronautică, industria agroalimentară și electronică, au fost semnate cu prilejul unei întâlniri între cei doi președinți la Beijing. O serie de mari companii americane precum Caterpillar, General Electric, Honeywell sau Qualcomm figurează printre beneficiari. Însă unele din aceste acorduri sunt doar protocoale de acord neangajante, astfel că valoarea totală a acordurilor ar putea să varieze.
"Aceasta este cu adevărat un miracol", a declarat ministrul chinez al Comerțului, Zhong Shan.
Printre firmele care au anunțat acorduri comerciale joi se numără producătorul american de chipuri Qualcomm care a semnat contracte în valoare de 12 miliarde de dolari cu trei producători chinezi de telefoane, Xiaomi, OPPO și Vivo. Grupul american realizează deja mai mult de jumătate din venituri pe piața din China. Producătorul de avioane Boeing a semnat și el acorduri comerciale în valoare de 37 de miliarde de dolari, dar nu a oferit detalii cu privire la aceste acorduri. De asemenea, trei entități de stat din China au semnat un acord pentru a investi până la 43 de miliarde de dolari pentru a putea exploata zăcăminte de gaz natural lichefiat în Alaska.
Toate aceste acorduri în valoare de peste 250 de miliarde de dolari sunt o dovadă că Trump vrea să reducă deficitul comercial înregistrat de SUA pe relația cu China, deficit pe care săptămâna trecută liderul de la Casa Albă îl aprecia ca fiind unul "oribil".
Joi însă, Donald Trump a dat asigurări că nu va mai reproșa Beijingului deficitul comercial pe care SUA îl înregistrează pe relația cu China. "Nu reproșez acest lucru Chinei. Cine poate reproșa unei țări că profită de o altă țară în beneficiul cetățenilor săi? În schimb, reproșez acest lucru precedentelor administrații americane care a permis ca acest deficit comercial incontrolabil să se formeze și să crească", a spus Donald Trump, după un summit cu președintele chinez Xi Jinping.
Potrivit cifrelor oficiale publicate de autoritățile de la Beijing, în primele zece luni ale acestui an, China a înregistrat un excedent al balanței comerciale de 223,6 miliarde de dolari pe relația cu SUA, în creștere cu 8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.