SUA nu comentează scrisooarea lui Giuliani
SUA nu comentează scrisoarea lui Giuliani, care nu ocupă nicio funcție în statul american, transmite ambasada SUA la București. Mai mult, purtătorul de cuvânt al misiunii diplomatice transmite că SUA urmăresc cu atenție schimbarea codurilor penale și arată că, până recent, |România a făcut progrese considerabile în lupta anticorupție, guvernul american încurajându-i pe români să continue pe aceeași cale.
”Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani.(..) Aşa cum s-a menţionat în declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie: Până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni”, se arată în răspunsul ambasadei pentru Digi 24.
De asemenea, SUA încurajează toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia, a transmis purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, Donald Carroll.
Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal și fost primar al New York a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor.
Scrisoarea a fost criticată de mai mulți lideri ai opoziției, în timp ce ambasadorul României la Washington, Liviu Maior, a spus chiar că este rodului unei acțiuni de lobby în favoarea unor persoane care au probleme cu justiția. Pentru aceste afirmații el a fost chemat la MAE să dea explicații.