SUA se pregăteşte să suspende pentru o lună sosirea pe teritoriul său a cetăţenilor din şapte ţări musulmane

| 26 ian, 10:14

Donald Trump a apărat miercuri măsura anunţată a îngheţării intrării cetăţenilor proveniţi din unele ţări musulmane, afirmând că trebuie să se acţioneze într-o lume aflată într-o 'dezordine completă', potrivit AFP.

'Nu este o interdicţie împotriva musulmanilor, dar aceasta priveşte ţări care au mult terorism', a afirmat noul preşedinte al SUA într-un interviu difuzat de ABC.

'Nu vreau terorism în această ţară', a adăugat el, refuzând să precizeze lista ţărilor care ar fi vizate de măsurile respective, dar reafirmându-şi convingerea că Europa a făcut o 'enormă eroare autorizând milioane de persoane să se ducă în Germania şi în alte ţări'.

Potrivit unui decret intitulat 'Protejarea naţiunii de atacuri teroriste prin străini' şi din care o copie a fost publicată de Washington Post, administraţia americană se pregăteşte să suspende pentru o lună sosirea pe teritoriul SUA a cetăţenilor din şapte ţări musulmane (Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen).

Întrebat dacă nu se teme că aceste decizii vor genera mai multă mânie în lumea musulmană, noul preşedinte american a răspuns:'Mânie? Există deja mânie deplină. Cum ar putea să existe mai multă?'

'Lumea este în dezordine (...). Lumea este mânioasă', afirmă el. ' Noi nu ar fi trebuit să mergem în Irak. Noi nu ar fi trebuit să ne retragem în felul în care am făcut-o. Lumea este într-o dezordine completă', a spus el.

Potrivit decretului publicat de Washington Post, administraţia prevede de asemenea să nu mai accepte nici măcar un singur refugiat timp de patru luni şi să sisteze definitiv primirea refugiaţilor sirieni.

Preşedintele Trump intenţionează astfel să împartă în două numărul refugiaţilor care vor fi primiţi în SUA în cursul acestui an bugetar 2017 (din 1 octombrie 2016 până în 30 septembrie 2017).

Administraţia lui Barack Obama îşi propusese primirea a peste 100.000 de refugiaţi în acest an, administraţia Trump ar viza mai degrabă 50.000, potrivit acestui proiect de decret.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ