SUA sprijină România în crearea unei forţe multinaţionale la Marea Neagră

| 28 sep, 12:13

Statele Unite ale Americii sprijină iniţiativa României de a bune bazele unei forţe multinaţionale la Marea Neagră şi vor colabora în cadrul NATO la intensificarea prezenţei militare, a anunţat Departamentul de Stat într-un comunicat de presă emis după al cincilea dialog anual din cadrul Parteneriatului Strategic.

De asemenea, cele două guverne s-au angajat să intensifice eforturile de comunicare strategică, combatere a terorismului şi cooperare în domeniul securităţii cibernetice. 

Conform unui comunicat al Ministerului român al Afacerilor Externe, din partea română au participat reprezentanţi la nivel înalt ai Cancelariei prim-ministrului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Energiei, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi alţi oficiali români. Cu acest prilej, s-au derulat consultări în plenul celor două delegaţii, precum şi în cadrul grupurilor de lucru sectoriale: energie, economie, politico-militar, educaţie şi cercetare. 

Potrivit MAE, la finalul reuniunii a fost adoptată o declaraţie comună care a scos în evidenţă perspectivele concrete de dezvoltare. 

"Statele Unite şi România au subliniat importanţa unor eforturi susţinute în promovarea democraţiei, statului de drept, a guvernării democratice şi societăţilor sustenabile. Simplul fapt că România apără aceste valori cu hotărâre şi face progrese în reforma unor domenii precum aplicarea legii, responsabilizarea guvernării şi lupta împotriva corupţiei este un exemplu remarcabil. Aşteptăm să cooperăm şi pe viitor în promovarea eforturilor comune în domeniul dezvoltării şi asistenţei tehnice pentru Republica Moldova, Balcanii de Vest şi alte zone," se arată în declaraţia comună făcută publică atât de către Departamentul de Stat, cât şi de către MAE. 

Cooperarea solidă în domeniul securităţii este o componentă esenţială a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, se arată în document. "Cei doi parteneri vor construi în continuare pe baza succesului din trecut şi vor accentua cooperarea şi în domeniul energetic, pentru a-l transparentiza, pentru a-l face mai predictibil, mai divers, mai integrat şi mai competitiv pe piaţa regională. Vom prioritiza schimburile în politicile publice şi expertiză în domeniul cercetării. Acordăm deosebită atenţie realizării conectării prin reţele de gaz între România, Bulgaria, Ungaria şi Austria, dar şi între România şi Republica Moldova. De asemenea, considerăm importantă accelerarea exploatării rezervelor off-shore din Marea Neagră", se mai arată în declaraţie. 

Departamentul de Stat a mai transmis că Statele Unite "sunt angajate în implementarea deplină a măsurilor de consolidare a securităţii în conformitate cu legislaţia privind Programul Visa Waiver şi în a acţiona pentru a primi România în acest program". 

Cele două delegaţii au mai discutat şi aspecte legate de programe educaţionale, investiţii, cooperare în domeniul cercetării şi inovaţiei. 

Cel de-al cincilea dialog anual din cadrul parteneriatul strategic a fost găzduit de Departamentul de Stat. Al şaselea dialog anual va avea loc în 2017 la Bucureşti.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ