SUA: Vremea 'răbdării strategice a trecut', consideră consilierul pe probleme de securitate al lui Trump

| 05 dec, 09:48

Consilierul pe probleme de securitate națională al Casei Albe, H.R. McMaster, a declarat că vremea "răbdării strategice" s-a încheiat și a anunțat că președintele american Donald Trump va dezvălui curând o nouă strategie menită să sporească "influența" SUA la nivel mondial, informează EFE.

"În curând, președintele va dezvălui detaliile noii sale strategii și vă pot spune că se va concentra pe protejarea teritoriului nostru, creșterea prosperității noastre (...) și, în fine, creșterea influenței americane", a explicat McMaster.

Potrivit generalului-locotenent McMaster, care a vorbit sâmbătă la cea de-a cincea ediție a Forului Anual Reagan privind Securitatea, desfășurat în Simi Valley (California), intenția președintelui Trump nu este să ia măsuri de securitate națională pornind de la o "ideologie rigidă", ci pornind de la apărarea "chintesenței intereselor naționale".

Cuvintele lui McMaster contrastează cu abordarea obișnuită a secretarului de stat al SUA, Rex Tillerson, care pledează pentru găsirea unor soluții diplomatice în fața creșterii tensiunilor între SUA și țări precum Coreea de Nord și Iran. Mai mult, McMaster a acuzat sâmbătă regimurile de la Phenian și de la Teheran de "violarea suveranității vecinilor lor" și de "exportarea terorii către alte națiuni".

În opinia lui McMaster, amenințarea pe care o reprezintă Coreea de Nord "crește cu fiecare zi". "Cred că (amenințarea) crește cu fiecare zi, ceea ce înseamnă că suntem într-o cursă, serios, într-o cursă contracronometru pentru a rezolva această problemă. Ori de câte ori lansează o rachetă sau efectuează un test nuclear, Phenianul își îmbunătățește capacitățile. Și nu contează dacă (testul) este un succes sau un eșec, pentru că trebuie să înțelegem că de-a lungul anilor (Coreea de Nord) a învățat din greșeli, și-a îmbunătățit (capacitățile) și, din acest motiv, a crescut amenințarea la adresa noastră", a insistat McMaster, citat de CNN. "Există modalități de a soluționa această chestiune fără să se ajungă la conflict armat, dar este o cursă pentru că el (Kim) se apropie tot mai mult, nu mai avem mult timp", a continuat el.

"Cerem Chinei nu să ne facă nouă sau oricui altcuiva o favoare. Cerem Chinei să acționeze în conformitate cu propriile interese, așa cum ar trebui s-o facă, și credem tot mai mult că este în interesul imediat al Chinei să facă mai mult", a continuat McMaster, apreciind că Beijingul ar trebui să ia măsura unilaterală să nu mai exporte țiței în Coreea de Nord, deoarece "nu poți lansa o rachetă dacă nu ai combustibil".

În privința opțiunilor militare, McMaster a recunoscut că, dat fiind că Phenianul are artileria și rachetele convenționale îndreptate către Seul, "nu există o acțiune militară care să nu fie riscantă". Dar Mc Master a adăugat că acțiunile Phenianului au făcut alianțele Americii cu Japonia și Coreea de Sud "mai puternice ca oricând".

Schimbarea de strategie la care s-a referit McMaster ar putea fi interpretată drept o decizie a lui Trump de a recurge la o nouă abordare în politica externă care l-ar îndepărta definitiv și irevocabil de secretarul de stat al SUA, mai dispus la negocieri, comentează EFE.

Agenția de presă spaniolă remarcă faptul că, în mod straniu, directorul CIA, Mike Pompeo, prezent și el la forumul din California și al cărui nume a fost vehiculat în ultima perioadă ca posibil înlocuitor al lui Tillerson, a adoptat un ton mai moderat decât McMaster în privința Coreei de Nord și a Iranului. "Credem că (președintele nord-coreean) Kim (Jong-un) este un individ rațional, dar ne temem că nu este sfătuit bine de cei care îl înconjoară", a spus Pompeo.

Referitor la Iran, directorul CIA a declarat că a scris mai multor reprezentanți politici și militari din această țară pentru a-și exprima preocuparea în legătură cu "atitudinea amenințătoare" a Teheranului față de Irak, unde SUA conduc o coaliție internațională care luptă împotriva grupării teroriste Statul Islamic.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ