Subvențiile din agricultură, distribuite în avans

| 16 oct, 2013

Autoritățile au vești bune pentru agricultorii români. Începând de miercurea aceasta demarează distribuirea către fermieri, în avans, a unei părți din subvenţia acordată la hectar. Este vorba de 61 de euro, diferenţa de până la 160 euro urmând să fie plătită până în luna martie 2014.

Pe lângă această subvenție în avans, fermierii mai primesc și un alt ajutor extrem de util, ținând cont că ne găsim în plină campanie de toamnă. Astfel, guvernul a aprobat ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură. Acest ajutor se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă.

În sfârșit, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a demarat sesiunea de depunere a cererilor de plată aferente anului 2013, în cadrul ”Schemei de ajutor specific acordat producatorilor de lapte si de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate”.

Cele trei demersuri dovedesc, o dată în plus, că guvernul condus de Victor Ponta ia în serios sprijinirea agriculturii românești. Se creează astfel premise concrete pentru ca acest domeniu economic să performeze la o capacitate cât mai apropiată de potențialul său maxim, așa cum s-a întâmplat în acest an.

Agricultura românească a înregistrat în 2013 producții record atât la cereale, cât și la plante oleaginoase și legume sau fructe. De asemenea, și afacerile crescătorilor de animale au prosperat, mare parte din producție luând calea exporturilor. În ansamblu, conform datelor MADR, exporturile agroalimentare au avansat cu 5,7% în primul semetru al anului 2013, ceea ce a adus fermierilor români un câștig de peste 700 milioane de euro. Producțiile record și avansul exporturilor agroalimentare au făcut ca agricultura să își aducă un aport în urcare la formarea PIB-ului și, implicit, la creșterea economică înregistrată de către România.

Vorbim așadar despre o poveste de succes, pe care guvernul dorește să o repete prin măsuri active de stimulare a producției agricole. În același timp, autoritățile par tot mai preocupate să transfere în buzunarele românilor cât mai multe dintre efectele pozitive ale modului în care performează agricultura românească.

În acest sens, după ce anul acesta TVA-ul la pâine a fost redus cu 15 procente, guvernul analizează posibilitatea de a extinde măsura și pentru alte categorii de produse agroalimentare, cum ar fi carnea. Desigur, dat fiind că TVA-ul de 9% pentru pâine este în vigoare de-abia de o lună și jumătate, este dificil de tras o concluzie finală privind rezultatele măsurii din perspectiva reducerii evaziunii fiscale. Datele parțiale sunt însă încurajatoare și, dacă trendul relevat de acestea va continua, există toate șansele ca în 2014 să asistăm la noi asemenea reduceri țintite de TVA. Ceea ce, judecând după ce s-a întâmplat cu prețul la pâine, va determina ieftiniri semnificative ale produselor vizate și va însemna o creștere a puterii de cumpărare a populației.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ