Suciu: Începând de anul viitor va exista un program naţional de arşi, finanţat de la buget
Guvernul intenţionează să instituie, începând de anul viitor, un program naţional pentru arşi, finanţat de la bugetul de stat, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Suciu a făcut aceste precizări în legătură cu solicitările medicilor de la Spitalul de arşi privind o nouă clădire a spitalului, arătând că această problemă este în atenţia primului ministru Dacian Cioloş.
'Începând de anul viitor va exista un program naţional de arşi, asta înseamnă un nou program naţional finanţat de la buget, exclusiv pe probleme de arşi. Cum va fi descompus sau compus acest program: finanţare, utilitate, rămâne să stabilească Ministerul Sănătăţii. Cert este că problema este în atenţia Guvernului, de aici vine iniţiativa programului naţional de arşi finanţat de la buget şi nu de la Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate -n.r.)', a precizat Suciu, după şedinţa de Guvern, la Palatul Victoria.
El a adăugat că, în prezent, 'cu siguranţă' nu există un program naţional pentru arşi, finanţat de la buget.
Potrivit lui Suciu, solicitarea medicilor de la Spitalul de arşi a fost primită de premier şi, dacă va exista resursa financiară pentru un nou spital, se va lua în considerare acest lucru.
'Dacă există oportunitatea şi resursa financiară pentru un nou spital se va lua în considerare acest lucru pentru că, într-adevăr, solicitarea a fost primită şi de premier. Probabil că nu e doar un proiect punctual de un an, dacă vorbim de aşa ceva. Vreau să spun că programul porneşte din 2016 şi are în vedere tocmai aceste probleme care au fost constatate din cauza acestui incident tragic (de la Colectiv -n.r.)', a adăugat Suciu.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a anunţat, săptămâna trecută, că va fi realizat un program naţional pentru pacienţii arşi, ca parte integrantă a programelor prioritare.
'Intenţionăm să facem un program naţional de arşi, care va fi parte integrantă a programelor prioritare, şi programul de construire şi reabilitare a centrelor de arşi, finanţat printr-un împrumut de la Banca Mondială', a spus demnitarul.