SURPRINZĂTOR! Cătălin Măruţă, prezent în emisiunea moderată de rivala lui, Simona Gheorghe

| 08 iun, 21:57

Nu mai e un secret pentru niciun telespectator fidel al posturilor Protv şi Antena 1 că Simona Gherghe şi Cătălin Măruţă se luptă aprig zi de zi pentru audienţă. Vedetele celor două posturi nu pierd nicio ocazie de a-şi declara cu surle şi trâmbiţe pe site-uri şi reţelele de socializare victoria pe tronsonul orar 17.30-19.00 de câţiva ani.

Puţini ştiu însă că, în viaţa reală, cele două vedete tv nu sunt nici pe departe duşmani. De altfel, cei doi s-au întâlnit de câteva ori la diferite evenimente, îşi vorbesc şi au o relaţie civilizată.

Surpriza mare a venit luni, când Cătălin Măruţă a apărut chiar în emisiunea moderată de Simona Gherghe de pe Antena 1, "Acces Direct". Cum a fost posibil aşa ceva? Ei, bine, Măruţă a lăsat mândria la o parte chiar la nunta Andei Adam care a avut loc duminică, eveniment cu un număr impresionant de artişti, cântăreţi şi vedete autohtone şi de peste hotare.

La braţul soţiei sale, Andra, vedeta de televiziune Cătălin Măruţă a acordat un scurt interviu chiar pentru emisiunea concurentă. El a insistat să facă o urare mirilor în faţa camerelor de luat vederi: "Să le dea Dumnezeu ce e mai bun pe lumea asta, casă de piatră şi să fie fericiţi. Anda a fost şi la nunta noastră, în 2008 şi ne bucurăm că suntem şi noi la nunta ei. Le dorim tot ce e mai bun pentru ei" a declarat vedeta Protv.

De altfel, cu ceva timp în urmă, telespectatorii au asistat la o altă dovadă de fair-play între Cătălin Măruţă şi Simona Gherghe. Aflând din presă că Andra este din nou însărcinată, Simona a insistat într-una din ediţiile emisiunii "Acces Direct" să îl felicite în direct pe "rivalul" său, Cătălin Măruţă pentru că va deveni tătic pentru a doua oară şi să le ureze celor doi soţi fericire.

Cătălin Măruţă, în vârstă de 37 de ani, este prezentatorul emisiunii "La Măruţă" încă din octombrie 2007, înregistrând record după record de audienţă. La 38 de ani, vedeta Antenei 1, Simona Gherghe este gazda emisiunii "Acces Direct" din august 2009, atunci când l-a înlocuit pe Mădălin Ionescu.

 

Citeşte şi: Se "coace" un nou post TV în MARE SECRET. Televiziunea care vrea să dărâme imperiul PRO

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 iun, 19:49
Roxana
Castiguri sigure, cu cel mai puternic sistem!
Va prezentam in premiera absoluta un sistem profitabil pentru toti cei care vor sa castige sigur mai multi bani, in timpul liber, fara obligatii, cu incepere imediata. Lucrati confortabil, acasa. Timpul de lucru este la alegere.
Cerinte: -minim 18 ani;
-cunostinte minime PC;
-conectiune internet;
-rabdare.
Pentru detalii trimiteti textul "INFO" la adresa de email:[email protected]
24 iun, 19:55
cristian m
Catalin MAruta si Simona Gheorghe
"Simona Gheorghe"? Scrii un articol despre ea si nu-i stii scrie numele corect?
24 iun, 14:34
Florin Ioh
Munca
Cu cât vă gândiţi mai mult la voi şi la viaţa voastră ca fiind binecuvântate şi importante, cu atât mai mult veţi atrage idei, oportunităţi şi oameni care vă ajută ca visele să devină realitate. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ