SURPRIZĂ enormă pentru 21 de primari din judeţul Argeş
21 de primari din judeţul Argeş s-au trezit cu sechestru asigurator pe avere şi riscă să fie trimişi în judecată.
Edilii sunt vizaţi de ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie Piteşti în Dosarul Consultanţei, în care mai sunt cercetaţi deputatul social democrat Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.
Potrivit anchetatorilor, primăriile conduse de cei 21 de edili ar fi încheiat fără justificare contracte cu două firme care au legături cu Drăghici.
Procurorii anticorupţie spun că primarii au încheiat defectuos acte de serviciu şi ar fi ajutat astfel SC European Project Consulting SRL Bucureşti şi SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, precum şi asociaţii acestor firme, să obţină foloase materiale necuvenite.