Surpriza zilei din PNL. Mircea Geoană ar putea să se alăture liberalilor

| 28 noi, 2014

Mircea Geoană a fost exclus joi din PSD. Fostul candidat la preşedinţie a anunţat vineri că aşteaptă o răscoală în partid, în caz contrar intenţionând să creeze o nouă platformă de stânga. Se pare că liberalii ar fi încântanţi să colaboreze cu senatorul exclus din PSD.

Senatorul PNL Ben-Oni Ardelean l-a sunat pe Mircea Geoană pentru a-şi exprima aprecierea faţă de acesta. Într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara, senatorul liberal a lăsat să se înţeleagă că PNL ar putea colabora cu Geoană, nefiind exclusă nici varianta ca fostul pesedist să fie primit în rândul liberalilor.

"Cred că orice cetăţean al România a fost şocat de atitudinea celor din conducerea PSD, odată cu găsirea unor ţapi ispăşitori care au avut curajul să-şi exprime opinia şi care cred eu că au spus lucruri pertinente. Nu iau ca exemplu spusele lui Vanghelie, care a spus multe lucruri interesante ieri, unele dintre el de-a dreptul remarcabile - povestea cu americanii şi cu Facebook-ul. Vreau să mă leg de atitudinea pe care PSD a avut-o faţă de nevinovatul Geoană. Geoană, din punctul meu de vedere, este un om extrem de educat, care înţelege foarte bine jocul vestic, cu o experienţă vastă în sfera internaţională şi care, din punctul meu de vedere, a fost unul dintre cei mai buni miniştri pe care PSD-ul i-a avut pe Externe. Dar este total neadaptabil jocului golănesc şi mârlănesc al PSD-ului. Tocmai de aceea este indezirabil. Cred că a învinovăţi pe Geoană, şi nu pe Ghiţă şi pe Dragnea, pentru pierderea alegerilor este dovada clară de neadaptare la realităţile politice şi la glasul poporului. Cred că glasul poporului a spus altceva, iar interpretarea pesedistă a fost că Geoană este vinovat de pierderea acestor alegeri. În dimineaţa aceasta i-am dat un telefon domnului Geoană şi i-am spus că înţeleg situaţia prin care trece, că îi doresc succes indiferent ce demers va întreprinde în continuare şi că cred că expertiza lui internaţională va sluji în continuare intereselor ţării noastre", a declarat Ben-Oni Ardelean.

Mai multe pe ştiripesurse.ro

Geoană, despre Iliescu şi pierderea alegerilor

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 noi, 2014
RALUCA
GIOANA AR TREBUI SA NU MAI FIE PRIMIT IN NICI UN PARTID E CA JIDOVUL RATACITOR ,BATE PE LA TOATE PORTILE .CE-AR FI SA -SI CASTIGE PAINEA DIN ALTCEVA DECAT VORBIND ..POLITICA .A FOST MEREU UN MOTOTOL CONDUS DE ALTII SAU DE BARBATUL DE NEVASTA-SA .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ