Surse: Cine sunt candidaţii PSD la europarlamentare
Lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare ar putea fi deschisă de actualul eurodeputat Corina Creţu. Social-democraţii mizează pe obţinerea a 15 mandate în Parlamentul European.
Pe poziţiile eligibile se află Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor, dar şi o parte dintre actualii eurodeputaţi - Daciana Sârbu, Cătălin Ivan, care este susţinut de TSD, Victor Boştinaru, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă şi Claudiu Ciprian Tănăsescu. O noutate ar fi posibilitatea ca pe lista PSD pentru europarlamentare să se regăsească şi senatorul Ecaterina Andronescu, notează Agerpres.
"Doamna Cati Andronescu este propunerea venită din partea PSD Bucureşti, dar nu a fost încă agreată de către toate sectoarele', au precizat sursele citate.
Şi numele lui Mircea Geoană a fost vehiculat pentru un loc pe lista pentru europarlamentare, acesta bucurându-se de sprijinul unora dintre colegii săi de partid, însă, spun sursele, acesta şi-ar dori mai degrabă o funcţie de comisar european, de aceea este posibil ca el să nu intre în cursa pentru PE.
De asemenea, lista va fi completată şi cu numele candidaţilor PC şi UNPR care au repartizat câte un loc eligibil. Cele două formaţiuni vor putea să propună şi un al doilea nume de candidat, care însă nu se va regăsi în primele 15 poziţii, fiind vorba de locuri lăsate 'la bătaie'. Astfel, din partea PC va candida Maria Grapini, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, alături de preşedintele PC Prahova, Laurenţiu Rebega, iar din partea UNPR, senatorul Damian Drăghici.
Joi, în cadrul reuniunii Comitetului Executiv al PSD, vor fi analizate şi propunerile avansate de TSD - Călin Buzgău, Ioana Pop Cazacu, Andi Cristea, Claudia Ţapandel, Gabriel Oniga, Emilian Pavel şi Alexandru Rotaru.
Şi preşedintele PES activists România, Victor Negrescu, îşi doreşte să se regăsească pe lista candidaţilor PSD, acesta strângând semnături în sprijinul candidaturii sale.
Potrivit surselor citate, actualii eurodeputaţi PSD Ioan Enciu, Adriana Ţicău şi Minodora Cliveti nu s-ar mai regăsi pe listă.
Lista finală a candidaţilor PSD-UNPR-PC urmează a fi aprobată în cadrul reuniunii Comitetului Executiv.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat recent că social-democraţii mizează pe obţinerea unui procent de 35% la alegerile care se vor desfăşura în luna mai.
'În ansamblu, PSD vrea să fie pe primul loc, cu un scor în jur de 35%. Dacă va fi mai mult, vă felicit. Dacă va fi mai puţin, analizăm să vedem de ce luăm mai puţin, dar e un potenţial pe care îl avem în mod sigur. Trebuie să îl valorificăm', a afirmat Victor Ponta la finalul lunii ianuarie.
României îi vor reveni, în legislatura 2014 - 2019, 32 de poziţii de eurodeputat, adică cu un mandat mai puţin decât în prezent.