Surse: De frica invalidării Constituției, Antonescu își pune speranțele în referendumul lui Băsescu
Că Traian Băsescu încearcă doar apa cu degetul în cazul referendumului, devine tot mai evident. La ce cotă abisală de popularitate se situează președintele, orice inițiativă ar avea în momentul de față va eșua lamentabil.
Și cu toate acestea mai sunt oameni care își pun speranțele în inițiativele năstrușnice venite dinspre Palatul Cotroceni. Surprinzător, unul dintre aceștia, deși de dreapta, nu face parte din anemica tabără a Mișcării Populare. Cel care îi ține pumnii lui Traian Băsescu și inițiativelor acestuia este nimeni altcineva decât Crin Antonescu, din ce în ce mai neîncrezător în forțele proprii.
Cum revizuirea Constituției s-a dovedit un proces mult mai anevoios decât estimase inițial iar criticile în acest sens s-au înmulțit, liderul liberal speră acum că o eventuală reușită a lui Traian Băsescu în privința referendumului să blocheze modificarea Constituției.
Crin Antonescu ar avea astfel scuza perfectă și liberalii nu s-ar mai vedea nevoiți să deconteze o eventuală respingere a Legii fundamentale la referendumul de validare.