DIICOT cercetează dacă tablourile furate din Olanda au fost arse

| 28 mai, 2013

Procurorii DIICOT au dispus expertizarea, la un laborator de specialitate al Muzeului Naţional de Artă, a cenuşii ridicate în urma percheziţiilor din casa mamei lui Radu Dogaru, pentru a afla dacă femeia a ars tablourile furate din Olanda, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.

Ancheta privind furtul de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam stagnează momentan întrucât procurorul de caz a dispus efectuarea unei expertize mai puţin obişnuite.

Procurorii DIICOT care se ocupă de acest caz au trimis cenuşa ridicată din soba mamei lui Radu Dogaru - unul dintre presupuşi hoţi ai tablourilor - la un laborator de expertiză în materie de pictură care funcţionează în cadrul Muzeului Naţional de Artă.

Procurorii cer experţilor în domeniu să analizeze compoziţia chimică şi structurală a cenuşii şi să spună dacă, pe baza rezultatelor, se poate dovedi că aceasta conţine urme de uleiuri specifice, cerneluri sau vopseluri de pictură. 
Conform aceloraşi surse, o astfel de expertiză, deşi ieşită din comun, ar putea da rezultate, acesta fiind şi motivul pentru care a fost dispusă.

Aceleaşi surse au precizat că Olanda va transmite procurorilor DIICOT, în curând, prin comisie rogatorie, documentaţia judiciar penală în cazul acestui furt de tablouri.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt "T?te d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fen?tre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Ei au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5, în motivarea deciziei.

Suspecţii voiau să dea foc tablourilor, din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, precizând că există o interceptare în acest sens. În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, care a judecat recursul celor trei, procurorul DIICOT a arătat că Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: "Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ