Sebastian Ghiţă: O parte din dosar vizează alegerile prezidenţiale. Este o tentativă de lovitură de stat UPDATE
Deputatul Sebastian Ghiţă, urmărit penal în dosarul lui Iulian Herţanu, are interdicţie să-şi mai exercite funcţia de parlamentar, au declarat miercuri surse judiciare.
UPDATE 12.40 DNA a emis un comunicat de presă în care anunţă acuzaţiile şi măsurile luate împotriva lui Sebastian Ghiţă.
Procurorii îi interzic lui Ghiţă să îşi mai desfăşoare activitatea de parlamentar, calitate în care ar fi săvârşit fapte de care este acuzat, şi anume:
- trafic de influență,
- complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene,
- spălare de bani, în formă continuată,
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- coruperea alegătorilor,
- efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.
În privinţa spălării de bani, procurorii acuză că sumele provenite din fonduri publice supuse procesului de “spălare” se ridică la valoarea de 129.343.768 lei, iar prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată a fost stabilită la o valoare minimă de 37.720.325 lei.
UPDATE 12.00 Sebastian Ghiţă a ieşit de la audieri. El a primit interdicţie de a părăsi oraşul Ploieşti.
Sebastian Ghiţă a susţinut o lungă declaraţie la ieşirea de la DNA Ploieşti:
"Abuzurile asupra unui cetăţean nu pot fi tolerate. Ceea ce mi s-a întâmplat azi este doar un pas în ceea ce mi se întâmplă de două săptămâni încoace.
O parte din dosar vizează alegerile prezidenţiale.
Cred că este un dosar politic care vizează dărâmarea acestui guvern. Dacă Victor Ponta nu-şi dă demisia, iată că suntem chemaţi la DNA familia lui, apropiaţii lui.
Se fac cercetări pentru participarea mea şi a altora la campania electorală din Republica Moldova pentru alegerile prezidenţiale de la noi. Nu neg că PSD a făcut campanie în Republica Moldova, nu văd ce e în neregulă cu asta.
Miza este foarte simplă: de două săptămâni mi se atrage atenţia că voi avea probleme dacă Ponta nu-şi dă demisia.
Este o tentativă de lovitură de stat. Nu e încă reuşită, pentru că Parlamentul rezistă, dar este tentativă de lovitură de stat.
UPDATE 11:06 Procurorii DNA extind urmărirea penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, pentru noi fapte de corupţie comise de când acesta este parlamentar, dar şi înaintea mandatului, au declarat surse judiciare citate de Agerpres. Sebastian Ghiţă a ajuns la DNA Ploieşti miercuri dimineaţă, la ora 9.30, el spunând că săptămâna trecută a primit citaţie să se prezinte în faţa procurorilor.
Sebastian Ghiţă se află de aproximativ două ore în sediul DNA Ploieşti. Surse apropiate anchetei au declarat că procurorii îi vor aduce la cunoştinţă deputatului decizia extinderii urmării penale faţă de el pentru noi fapte de corupţie, ca urmare a unor noi dovezi care există la dosar, dar şi decizia de extindere a sechestrului impus pe averea sa.
UPDATE 10:33 Sebastian Ghiță a declarat, miercuri, la intrarea la DNA Ploieşti, că a primit o citaţie săptămâna trecută, că nu ştie de ce a fost chemat şi dacă a fost extinsă urmărirea penală şi că speră ”să nu se întâmple lucruri rele”, adăugând: ”Nu m-am gândit că vin să o caut pe soacra lui Moisescu”.
Întrebat dacă ştia despre extinderea urmăririi penaleîmpotriva sa, Ghiţă a răspuns: ”M-aţi informat dumneavoastră. Săptămâna trecută am primit o citaţie să mă prezint la DNA. Nu m-am gândit că vin să o caut pe soacra lui Moisescu (n.r. -Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, urmărit în dosarul primarului Andrei Chiliman)”.
De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă să fie suspendat din funcţia de parlamentar, el a răspuns: ”Mi-e tare teamă că o astfel de chestiune nu se poate întâmpla decât cu voia Camerei din care facem parte. Ştiţi că este o întreagă dezbatere în societate acum dacă nu cumva împotriva membrilor Camerei Deputaţilor şi membrilor Senatului, împotriva administraţiei locale, împotriva Guvernului nu există un fel de plan şi de idee de a le scoate practic din joc. Nu ştiu ce se întâmplă astăzi”.
El a susţinut că nu cunoaşte noile acuzaţii sau dacă s-a extins urmărirea penală şi dacă sunt noi probe în dosarul său, însă va afla după discuţiile cu procurorii DNA.
Întrebat la ce se aşteaptă astăzi, Ghiţă a răspuns: ”Mă gândesc că ar fi bine să nu se întâmple lucruri rele, dar nu poţi să ştii. Totuşi, în noiembrie au fost alegeri, au trecut câteva luni, după cum se vede au apărut acuzaţii împotriva premierului, împotriva familiei sale, împotriva mea, împotriva cercului său relaţional. Nu ştriu de ce se întâmplă toate lucrurile astea (...) Nu-mi dau seama exact ce se întâmplă astăzi în România, dar haideţi să avem răbdare şi să aflăm (...) E puţin surprinzător că după mulţi ani de zile imediat cum o zonă din eşichierul politic pierde alegerile împotriva ei apar dosare”.
Ghiţă a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu a vorbit cu premierul Victor Ponta, aflat în Turcia.
Citeste si: Vlad Moisescu, la ieşirea de la DNA: DECLARAŢIE DURĂ despre suma de 670 de milioane de euro
Conform surselor citate, Sebastian Ghiţă este acuzat de noi fapte de corupţie săvărşite înainte de 2012, dată la care a fost ales deputat într-un colegiu din judeţul Prahova, dar şi în perioada mandatului de parlamentar.
În 16 iunie, deputatul Sebastian Ghiţă a mers la DNA Ploieşti, unde procurorii au prelungit cu 60 de zile măsura controlului judiciar pe numele său, în dosarul lui Iulian Herţanu.
Tot atunci, la DNA Ploieşti au venit şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, procurorii prelungind măsura controlului judiciar şi în cazul acestora.
Şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, şi deputaţii Vlad Cosma şi Sebastian Ghiţă se află sub control judiciar de peste 120 de zile în dosarul în care DNA Ploieşti anchetează modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare din oraşul Comarnic.
În 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. În 23 aprilie, Iulian Herţanu a fost plasat în arest la domicliu, în urma unei decizii a instanţei supreme.
În acelaşi dosar, au mai fost plasaţi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.
Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.
Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.
"Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.
Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.
În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârşitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploieşti atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât şi sora acestuia, Alexandra Herţanu.
Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociată, alături de ginerele său, Iulian Herţanu, în firma "Hertanu Projects" SRL. Herţanu mai este asociat în firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociaţi, în timp ce soţia sa, Alexandra Florina Herţanu, sora premierului Victor Ponta, este asociată în firma SC Exfin 2000 SRL, unde deţine 49 % din acţiuni, iar o altă persoană, Natalia Maier, deţine 51 % din acţiunile firmei.
Firma Hertanu Projects SRL, al cărei asociat principal este Iulian Herţanu, a fost înregistrată în anul 2004, cu sediul social în Bucureşti şi are ca principal domeniu de activitate specific agenţiilor de publicitate. Herţanu deţine 95% din această firmă, al cărei administrator este, în timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%.
SC Hertanu Projects are, de asemenea, trecute la Registrul Comerţului alte câteva zeci de activităţi secundare, de la editarea ziarelor la "activităţi de servicii suport pentru învăţământ” sau intermedieri în comerţul cu animale.
Ştirile orei
exceptionala schimbare....un IT-ist in loc sa dea laptopuri,oferea tigai?
in Republica Prahova,se poate intampla orice
sau pe Dna Socol?
sau banii din declaratia de avere?
sau mirul senatoarei preotese?
sau contractul cu Bechtel?
cine stie?
extraordinar,ce gusturi are si tanarul asta deputat............
Mihai Viteazul de la Camera Deputatilor,a cumparat lacate,Camera se inchide
Ghita,daca nu are voie in Parlament,poate pleca in Dubai
acolo va continua lupta,in bar,cu comunistii..