UPDATE Privatizarea CFR Marfă a eşuat şi va fi reluată

| 14 oct, 2013

Privatizarea CFR Marfă, care urma să aibă loc astăzi, a eşuat, după ce părţile nu au ajuns la niciun acord, au declarat, luni, surse din Ministerul Transporturilor. Aceasta va fi reluată de la zero, cel mai probabil mâine, potrivit unor surse citate de Agerpres.

Astăzi ar fi fost termenul limită pentru provatizarea companiei.

"Termenul de plată a diferenţei de 170 de milioane de euro, de către GFR, nu mai poate fi extins peste ziua de luni. Cu alte cuvinte privatizarea eşuează dacă nu se respectă termenul de plată din contract şi procedura de privatizare se va relua" - a declarat Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, conform Agerpres.

Totodată, Grup Feroviar Român a înaintat, vineri, o cerere oficială către Ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, prin care solicită implicarea directă şi urgentă a ministrului, în vederea evitării unui eşec al privatizării CFR Marfă, care în acest moment pare iminent, având în vedere neîndeplinirea de către vânzător a obligaţiilor pe care şi le-a asumat în acest proces, până în prezent, se arată într-un comunicat, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, Grup Feroviar Român şi-a îndeplinit, până acum, "cu onestitate şi la termen" toate obligaţiile care-i reveneau, considerând, în acelaşi timp, că atitudinea Comisiei de Privatizare "a fost de natură a-i leza buna-credinţă, interesele şi eforturile financiare pe care le-a făcut pentru succesul acestei privatizări de importanţă strategică pentru statul român". 

"Cu toate acestea, GFR este în continuare dispus să colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica împreună căile legale prin care poate fi evitat eşecul unei licitaţii care ar afecta negativ mediul economic şi ar descuraja investiţiile străine. Grup Feroviar Român contează pe susţinerea conducerii Ministerului Transporturilor pentru prevenirea acestei situaţii. GFR consideră că, în acest moment, comisia de privatizare invocă termenul de obţinere a avizului din partea Consiliului Concurenţei drept motiv pentru un anticipat eşec al tranzacţiei (...) Mai mult, modul în care membrii Comisiei de Privatizare au înţeles să-şi îndeplinească responsabilităţile este o dezamăgire pentru un investitor care a intrat în această licitaţie cu seriozitate şi profesionalism şi cu dorinţa de a investi într-o companie cheie pentru economia românească", menţionează Grampet Group.

Pe de altă parte, compania menţionează faptul că GFR nu a solicitat niciodată vreo amânare a termenului de plată.

"De asemenea, Comisia de Privatizare a evitat în mod repetat formularea unor răspunsuri clare la solicitările noastre făcute încă din 30 august 2013 (demers reluat pe 4 octombrie 2013), privind situaţia la zi a aprobărilor din partea băncilor creditoare ale CFR Marfă în privinţa schimbării de acţionariat al companiei", conform sursei citate.

GFR îşi exprimă întreaga disponibilitate de a face public conţinutul contractului de privatizare şi solicită în mod public Ministerului Transporturilor renunţarea la clauza de confidenţialitate, pentru corecta şi completa informare a opiniei publice.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a afirmat, vineri, că privatizarea CFR Marfă va eşua dacă omul de afaceri Gruia Stoica nu se plăteşte diferenţa de 170 milioane de euro până luni, 14 octombrie 2013.

În data de 11 octombrie a.c., GFR a anunţat că a plătit 30 de milioane de euro pentru achiziţia CFR Marfă şi va achita diferenţa până la 202 milioane de euro, ulterior avizului Consiliului Concurenţei, respectiv în 45 de zile de la primirea documentaţiei complete.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ