Surse: PSD vrea ca şeful campaniei USL pentru referendumul pe Constituţie să fie de la PNL
PSD nu intenţionează să propună un şef de campanie pentru referendumul de revizuire a Constituţiei, liderii social-democraţi considerând că o astfel de propunere trebuie avansatã de PNL, au relatat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.
Social-democraţii apreciază că liberalii ar trebui să îşi asume tema revizuirii Constituţiei şi, ca urmare, ar trebui să avanseze o propunere în ceea ce priveşte şeful de campanie pentru referendum care să coordoneze, din partea USL, desfăşurarea campaniei referendale, potrivit unor surse PSD.
Subiectul desemnării şefului de campanie pentru referendum a fost discutat luni în şedinţa săptămânală a conducerii PSD.
În reuniunea respectivă, liderii social-democraţi şi-au declinat responsabilitate organizării din partea USL a campaniei pentru referendum, considerând că de acest lucru ar trebui sã se ocupe liberalii, care şi-au asumat această temă prin preşedintele PNL, Crin Antonescu, care este şi preşedintele Comisiei de revizuire a Legii fundamentale, au relatat sursele citate.
Social-democraţii au stabilit, de principiu, în şedinţa BPN de luni, să se ocupe cu precădere de campania pentru alegerile europarlamentare, pentru care şef de campanie a fost desemnat preşedintele executiv al partidului, Liviu Dragnea.