Sute de romi, calificaţi gratuit într-un proiect cofinanţat cu fonduri europene
Proiectul "Şi noi avem dreptul la muncă!" îşi propune să ofere cursuri de calificare pentru 900 de persoane care aparţin grupurilor vulnerabile - 800 de persoane de etnie romă şi 100 de persoane cu dizabilităţi.
Cursurile de calificare sunt în meserii precum florar decorator, parchetar, lucrător poligraf, lucrător în tâmplărie, lucrător în tricotaje - confecţii, lucrător în alimentaţie, lucrător în comerţ, cameristă, brancardier, operator introducere, validare şi prelucrare date, potrivit RomâniaTv.net.
Proiectul se va derula în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015 și este implementat în regiunile Bucureşti - Ilfov, Sud - Muntenia și Nord - Vest. Acesta are ca principal obiectiv îmbunătățirea integrării grupurilor vulnerabile și eliminarea barierelor cu care acestea se confruntă în încercarea lor de a obține un loc de muncă și de a se integra în societate.
Pe lângă cursurile gratuite, participanții care le vor absolvi vor primi și un sprijin financiar (subvenție) în valoare de 500 - 650 de lei de persoană.
Proiectul mai prevede înfiintarea, dezvoltarea și susținerea a 3 centre de incluziune socială în care se vor desfășura activități de asistență socială și orientare profesională pentru grupurile vulnerabile.
În plus, se vor face programe de formare profesională în domeniul "Consilier vocațional" pentru angajații instituțiilor sau organizațiilor implicate în sprijinirea acestor grupuri.
Valoarea totală eligibilă a proiectului “Și noi avem dreptul la muncă!” este de 8.372.058 lei. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investește în oameni!”.