Tactica lui Băsescu. "Un întreg sistem propagandistic s-a prăbuşit"
Deputatul PNL Mihai Voicu a declarat, la Antena 3, în emisiunea "Subiectiv", realizată de Răzvan Dumitrescu, că sistemul propagandistic al fostului președinte Traian Băsescu, care, la un moment dat, a funcționat, s-a prăbușit în aceste ultime zile.
"Un întreg sistem propagandistic al lui Traian Băsescu s-a prăbușit, pentru că sistemul propagandistic era 'eu și ai mei suntem cinstiți și toți ceilalți nu sunt'. Cam așa a funcționat, în viziunea lui Traian Băsescu. Domnul Băsescu dădea verdicte dinainte, domnul Băsescu știa la masa cărui Guvern stă corupția și la masa cărui Guvern nu. Domnul Băsescu le știa pe toate și le prezenta de așa natură, încât, trebuie să recunoaștem, pentru o lungă perioada de timp, a și funcționat. Eu spun ce afirma, din principiu, toți ai mei sunt într-un fel și toți ceilalți sunt în alt fel, întregul sistem propagandistic a fost construit așa: eu cu ai mei suntem curați și apărăm statul de drept și toți ceilalți sunt altfel" a subliniat liberalul Mihai Voicu.
Citeşte şi: Băsescu, PRIMA REACŢIE după încătuşarea Elenei Udrea