Tânărul acuzat de terorism, prins la Arad, a încercat să vândă bombele în Ucraina

| 21 dec, 2013

Detalii halucinante ies la iveală în cazul teroristului din Arad care a fabricat şi a vândut bombe. Bărbatul, simpatizant al ideologiei naziste, a fabricat iniţial două bombe pe care le-a detonat pe un câmp, apoi alte două pe care le-a vândut unui poliţist de frontieră sub acoperire.

Potrivit RomâniaTv.net, tânărul a încercat să vândă bombele în Ucraina. Procurorii DIICOT şi poliţiştii au descoperit în locuinţa tânărului mai multe dispozitive explozive.

Tânărul din Arad suspectat de terorism a încercat să vândă bombele fabricate de el în Ucraina, la traficanţi, potrivit România TV. Băiatul a fabricat iniţial două bombe pe care le-a detonat pe un câmp, apoi alte două pe care le-a vândut unui poliţist de frontieră sub acoperire. În schimbul acestor bombe, băiatul a cerut poliţistului sub acoperire, despre care credea că este un interlop periculos, un pistol cu glonţ şi mai multe sume de bani. Pe poarta casei, el s-a declarat nazist.

De asemenea, sâmbătă au fost prezntate primele imagini cu bombele fabricate de tânăr.

Băiatul a fost capturat, vineri seară, în localitatea Ghioroc din judeţul Arad, în urma unei operaţiuni coordonate de DIICOT Timişoara. Remus Văsuţ a fost prins în flagrant în momentul în care a încercat să vândă cele două dispozitive unui ofiţer SRI sub acoperire. Tânărul a fabricat bombele artizanale explozive folosind nitroceluloză, un derivat al nitroglicerinei, şi azotat de amoniu.

Potrivit surselor citate, tânărul a confecţionat bombele în locuinţa sa, după ce şi-a adunat informaţiile de pe Internet şi de la un inginer chimist.

Bărbatul a fost monitorizat timp de mai multe luni de către anchetatori. Ofiţerii Serviciului de Informaţii Arad au aflat că tânărul construia dispozitivele într-un laborator clandestin pe care şi-l amenajase în casa în care locuia, iar de pe Internet a descărcat un manual de terorism în care era descris modul în care se confecţionează bombele.

Tânărul avea doi complici, respectiv un furnizor de materii prime din Bucureşti şi un inginer chimist care îi dădea sfaturi.

Arădeanul a cumpărat azotat de amoniu, care este folosit mai ales în agricultură, şi fierbea substanţa de mai multe ori în laboratorul de acasă, până se recristaliza. Potrivit aceloraşi surse, aşa cum se întâmplă la fabricarea dinamitei, tânărul din Arad folosea azotatul de amoniu recristalizat împreună cu nitroceluloza. Prima substanţă asigura necesarul de oxigen pentru descompunerea explozivă.

Sursele citate afirmă că tânărul a spus mai multor cunoscuţi că poate ataşa dispozitivului cuie, piuliţe sau şuruburi astfel încât forţa distructivă a acestuia să fie cât mai mare. El ar fi detonat până acum două dispozitive explozive pentru a le verifica funcţionarea. Restul de dispozitive explozive pe care le-a confecţionat le-a scos la vânzare. Acesta le-a mai spus cunoscuţilor săi că doreşte ca în urma vânzării bombelor să îşi cumpere un pistol şi că nu îl interesează unde vor exploda bombele confecţionate de el. Sursele au mai declarat că ar fi cerut câteva sute de euro pe bombe.

Procurorii DIICOT Timişoara l-au reţinut pe tânărul de 20de ani în localitatea Ghioroc de lângă Arad, pe furnizorul de materii prime din Bucureşti şi l-au dat în urmărire pe inginerul chimist, care se află în Germania.

Tânărul din Arad riscă să fie acuzat de terorism.

Tag-uri: Arad, bombe, DIICOT, terorism
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 dec, 2013
Gabriel
Si ce legatura are ideologia nazista cu respectivul individ ? (Auzi "simpatizant al ideologiei naziste".) Bai nu mai aruncati cuvinte in necunostinta de cauza doar de dragul audientei !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ