Tanczos Barna: Scopul nostru pentru toamnă este să fim din nou la guvernare

| 26 iul, 20:16

Senatorul UDMR, Tanczos Barna, a declarat vineri, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că scopul formaţiunii pe care o reprezintă este de a participa din nou la actul guvernamental, după alegerile parlamentare din toamna acestui an.

 

Ulterior, Tanczos Barna a explicat, pentru AGERPRES, că UDMR a demonstrat că este un partener loial, care poate să aducă plus valoare în actul de guvernare şi şi-a exprimat convingerea că aceste lucruri vor fi apreciate când se va forma noul guvern.
"Rezultatele din alegerile locale şi europarlamentare ne dau o perspectivă pozitivă pentru decembrie, o perspectivă pozitivă atât din punctul de vedere al rezultatului concret la alegeri, cât şi din perspectiva reintrării la guvernare. Obiectivul nostru principal este să participăm la actul guvernamental, să fim o formaţie politică mai puternică în Parlament şi să repetăm acea performanţă pe care am avut-o în timpul guvernării, din 2021 până în 2023. UDMR a demonstrat că este un partener loial, este un partener care poate să aducă plus valoare în actul de guvernare şi sunt convins că aceste lucruri vor fi apreciate în momentul în care, în decembrie, se va forma noul guvern", a declarat, pentru AGERPRES, Tanczos Barna.
El a mai spus că UDMR are un parteneriat strategic cu celelalte formaţiuni maghiare din România, inclusiv pentru alegerile din toamnă, şi a menţionat că Uniunea va avea candidat la prezidenţiale.
"Parteneriatul nostru strategic cu celelalte formaţiuni maghiare rămâne în picioare. Avem un acord semnat deja pentru toate alegerile, atât locale cât şi europarlamentare şi parlamentare. Vom avea un candidat la prezidenţiale pentru că vrem să arătăm comunităţii, vrem să arătăm întregii ţări, cetăţenilor din România, că avem o viziune despre România, avem o viziune despre viitorul acestei ţări în care vom trăi şi noi alături de ceilalţi cetăţeni care, cu siguranţă, pas cu pas, vor înţelege mai bine doleanţele, obiectivele comunităţii maghiare dacă participăm alături de celelalte formaţiuni politice la un dialog sincer şi corect", a spus senatorul UDMR.
Tanczos le-a spus celor prezenţi la dezbatere că alegerile parlamentare din România vor avea loc pe 1 decembrie, şi a făcut referire la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi la faptul că, în proclamaţia de la Alba Iulia, comunitatea maghiară ar fi primit anumite promisiuni.
"Este o decizie istorică să avem alegeri parlamentare pe 1 decembrie. Pentru noi, pentru comunitatea maghiară, este o zi specială pentru că este ziua în care, cu ocazia Unirii, am avut parte nu doar de promisiuni, ci şi de documente în care comunitatea maghiară din România, minoritatea maghiară, a primit promisiuni certe în care credem şi sperăm în continuare, promisiuni care spun că avem dreptul la autodeterminare, la autoguvernare, avem dreptul ca minoritatea maghiară să îşi păstreze identitatea culturală, naţională, istorică, să avem drepturile de a ne conduce comunităţile. Toate acestea, cu siguranţă, vor fi teme interesante cu ocazia alegerilor sau înainte de alegeri, în timpul campaniei electorale. Este momentul istoric pentru România modernă, România modernă din care facem şi noi parte, comunitatea maghiară, minoritatea maghiară din România", a mai spus Tanczos, pentru AGERPRES.
În cadrul dezbaterilor, acesta şi-a exprimat speranţa că la ediţia cu numărul 43 a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, maghiarii din România vor fi mai aproape de autonomie.
"Da, vom fi cu siguranţă mai aproape de autonomie, pentru că autodeterminarea nu este un lucru de care să ne ferim sau de care să fugim, este o practică europeană, este o practică care are deja istorie de decenii în anumite state membre ale Uniunii Europene. Dialogul sincer, corect, calm şi liniştit ne va duce mai aproape de aceste doleanţe", a mai precizat senatorul UDMR, pentru AGERPRES.
Tanczos Barna a participat la tradiţionala "masa rotundă" a politicii naţionale, în cadrul căreia lideri ai maghiarilor din Bazinul Carpatic şi din Europa de Vest au vorbit despre situaţia comunităţilor pe care le reprezintă, la dezbateri luând parte şi vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, dar şi Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politica naţională de pe lângă Cancelaria premierului Ungariei.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ