Peste 170 de ţări s-au înscris în programul de dezvoltare a unor vaccinuri împotriva coronavirusului

| 24 aug, 20:51

Organizaţia Mondială a Sănăţăţii a anunţat că 172 de state s-au înscris în programul COVAX ce vizează accesul echitabil la vaccinurile împotriva coronavirusului. Totuşi, aceste state trebuie să îşi prezinte interesul şi să facă plăţile iniţiale.

Statele care vor să facă parte din programul COVAX au termen până la 31 august să prezinte oficial interesul lor, cu confirmarea intenției de aderare până la 18 septembrie și furnizarea plăților inițiale până pe 9 octombrie.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că descoperirea și accesul la vaccin este esențială pentru a pune capăt pandemiei COVID-19. În acest sens, OMS vrea să se asigure că prețurile sunt menținute „cât mai scăzute”.

„Naționalismul vaccinului ajută doar virusul. Succesul programului COVAX depinde nu numai de țările care s-au înscris la acesta, dar și de a completa deficiențele cheie de finanțare”, a scris directorul OMS într-o informare publică, potrivit B1TV.ro.

Obiectivul COVAX este să livreze două miliarde de doze ale unui vaccin sigur şi viabil până la sfârşitul lui 2021, a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ