Tăriceanu: ALDE nu susţine candidatura primarilor de sector, cu excepţia lui Negoiţă. Nu-i susţine nici PSD

| 17 mar, 16:53

ALDE nu susţine la alegerile pentru Capitală candidatura primarilor de sector în funcţie sau suspendaţi, cu excepţia edilului sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, joi, copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, adăugând că aceştia nu sunt sprijiniţi nici de PSD în momentul de faţă.

"Unii candidaţi sunt deja testaţi, am făcut deja sondaje, nu în toate sectoarele din Bucureşti, ştiu că şi PSD are sondaje şi noi am făcut sondaje ca să vedem cum stau candidaţii, cum sunt percepuţi. Am văzut şi ce a apărut în presă ieri, că într-adevăr primarii care au funcţionat în sectoarele 1, 2, 4 şi 5 sunt foarte bine poziţionaţi. Nu vorbesc despre sectorul 3, care, da, e închis, am stabilit cu PSD că va rămâne tot domnul Negoiţă (Robert Negoiţă - n.r.) să candideze, dar mă refeream la celelalte sectoare şi vă pot confirma că au un procent de susţinere ridicat, însă noi am hotărât să ne prezentăm cu alţi candidaţi. Adică, nu ne prezentăm cu domnii primari de la sectorul 4, de la sectorul 5 care au dreptul să candideze ca independenţi. Eu nu vreau să pronunţ nume. Avem propriii candidaţi. Dacă actualii primari care sunt în funcţie sau suspendaţi vor să candideze, o vor face, dar nu din partea noastră. Nu-i susţine nici PSD în momentul de faţă, nu am auzit un astfel de punct de vedere de la ei", a afirmat Tăriceanu, întrebat despre negocierile cu PSD pentru alegerile locale din Bucureşti. 

Tăriceanu a făcut referire şi la situaţia din sectorul 2, condus de primarul Neculai Onţanu: "Nu ştiu cum merge UNPR în sectorul 2, nu am înţeles foarte clar care este situaţia, ceea ce discutasem noi cu PSD este să mergem cu candidatul propriu în sectorul 2, urmând să fie desemnat ori de la noi, ori de la PSD". 

El a arătat că PSD şi ALDE au candidaţi proprii şi cele două formaţiuni îi vor selecta dintre aceştia pe cei mai potriviţi. 

"Mergem împreună, dar să vedem care sunt cei mai buni candidaţi. Vă dau un singur exemplu: la sectorul 1 este domnul Tudorache (Dan Tudorache - n.r.), care este preşedintele organizaţiei (PSD sector 1 - n.r.), şi din partea ALDE este Laura Chiriac şi stăm totdeauna şi cântărim cine este mai potrivit, în funcţie de asta alegem şi sectoarele, şi candidaţii", a explicat Tăriceanu. 

Potrivit acestuia, înţelegerea cu PSD nu a căzut, iar cele două partide au intenţia de a avea cei mai buni candidaţi. 

Tăriceanu nu crede că cea mai bună formulă este ca PSD şi ALDE să-şi anunţe candidaţii separat, însă nu exclude acest lucru. 

"Nu cred că asta ar fi cea mai bună formulă, dar fără să o exclud, în mod normal trebuie să nu facem anunţuri de câte doi candidaţi pe acelaşi sector, pe aceeaşi funcţie, dacă mergem împreună", a adăugat Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ