Tăriceanu: Ar fi o greşeală imensă ca Parlamentul să ia în discuţie ordonanţa de urgenţă privind interceptările
Între timp, scandalul ordonanţei interceptărilor este departe de a se încheia. Călin Popescu Tăriceanu nu se lasă. Şeful Senatului susţine că ar fi o greşeală imensă ca Parlamentul să ia în discuţie ordonanţa de urgenţă privind interceptările pentru că este neconstituţională şi crede că ar trebui respinsă.
Afirmaţiile lui Tăriceanu vin după ce ordonanţa privind interceptările a ajuns la Senat pentru dezbatere. Acesta a mai spus că propune înființarea unei "autorități naționale de interceptări supusă controlului Parlamentului".
"Pe ordonanţa aceasta nu se poate face nicio discuţie pentru că are un viciu de fond, este neconstituţională şi prevederile constituţionale sunt extrem de clare, nu se poate modifica prin OUG legislaţia privind drepturile şi libertăţile fundamentale, deci at fi o greşeală imensă a Parlamentului dacă ar intra în discuţie pe Ordonanţă", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.
Acestea nu au fost singurele critici ale lui șefului Senatului după ce ordonanţa de uregenţă privind interceptările a ajuns la Senat pentru dezbatere.
"Cea ce trebuie făcut, Ordonanţa trebuie respinsă, din conţinutul ei putem lua acele texte de lege pe care le considerăm oportune şi să mergem cu o propunere legislativă în procedură de urgenţă", a mai precizat acesta.
Șeful Senatului a mai spus că propune înființarea unei "autorități naționale de interceptări supusă controlului Parlamentului".