Tăriceanu, despre codurile penale: Ministrul Justiţiei este factorul cheie. Probabil va da OUG

| 04 apr, 16:15

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că probabil ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va da OUG pentru modificarea codurilor penale, el fiind „factorul cheie” în procedura de punere în acord a articolelor din Codul penal şi Codul de procedură penală cu deciziile CCR.

"Eu pot să vă spun ceea ce ştiu. Nu este niciun secret, sunt o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, cred că de peste doi ani dacă nu chiar mai mult, care vizează o serie de articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală care sunt neconstituţionale şi pentru care există obligativitatea punerii lor în acord cu deciziile curţii constituţionale. Ministrul Justiţiei este cel care e factorul, aş spune, cheie în această procedură şi sigur că, probabil, are în vedere elaborarea unei ordonanţă de urgenţă pe aceste subiecte cum sunt şi altele, mă refer la directivele europene care trebuiesc să fi transpuse şi care sunt în întârziere şi, dacă nu mă înşel, din cauza întârzierii transpunerii acestor directive europene, care necesită o ordonanţă de urgenţă pentru că procesul legislativ prin Parlament este extrem de lung, după cum ştiţi, pentru aceste întârzieri cred că noi plătim şi penalităţi”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în Parlament.

Întrebat dacă există un calendar privind adoptarea unor ordonanţe de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, Tăriceanu a răspuns: „Vă rog să întrebaţi Guvernul, nu este Parlamentul răspunzător de calendarul de funcţionare al Guvernului . Ministurl este în subordinea prim ministrului, nu în subordinea Parlamentului, exercităm controlul parlamentar asupra Guvernului, dar nouă nu ni se transmite agenda Guvernului de lucru”.

.Afirmaţiile vin în contextul în care ministerul Justiţiei a trimis spre avizare un proiect de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, precum şi un proiect privind completurile de 5 judecători ale instanţei supreme.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ