Tăriceanu: E nefiresc să avem doi candidaţi în Alianţă, mă aştept ca lucrurile să meargă mai rău
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu crede că decizia ca cele două partide din Alianţă să prezinte candidaţi separaţi la alegerile prezidenţiale şi nu se aşteaptă ca acest lucru să aibă un efect pozitiv, ci din contră.
Liderul ALDE a declarat că acceptă situaţia, nu fără a critica decizia PSD, dar şi atitudinea aliaţilor săi.
"Rezultatele sociologice indică lucruri foarte clare , peste 59 % spun că este utilă o candidatură comuna, peste 80% spun că persoana mea trebuie să fie candidatul. Din păcate, la discuţii cu PSD şi Vioirca Dăncila am primit acelaşi răspuns, că PSD e un partid prea mare ca sa nu aibă propriul candidat. (...) Pentru mine nu a fost o surpriză, dar a fost o dezamăgire care va duce la o competitivitate în coaliţie", a afirmat Tăriceanu.
Liderul ALDE a recunoscut că, în noul context politic, situaţia nu este deloc mai bună. "Nu voi ataca partenerii de coaliţie, celălalt candidat, dar nu e exclus ca în campanie să fie probleme. Nu mă aştept ca în coaliţie lucrurile să meargă mai bine şi i-am atras atenţia doamnei Dăncilă."
"Candidatura separată nu presupune însă o rupere a coaliţiei de guvernare. Voi face toate eforturile pentru o campanie corectă şi cu respect faţă de doamna presedinta PSD. Acest lucru nu înseamnă că nu va trebui să subliniez care sunt defectele sau lipsurile pe care ceilalţi contracandidaţi le au", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.