Tăriceanu îşi scoate pălăria în faţa lui Ponta

| 02 mar, 2014

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a acordat un amplu interviu pentru emisiunea “Adevărul Live”, acolo unde a vorbit deschis despre demisia sa din PNL, dar mai ales despre nevoia de a continua proiectul USL. Totodată, Tăriceanu a avut numai cuvinte de laudă la adresa actualului premier, apreciind în termeni extrem de pozitivi prestaţia lui Victor Ponta ca prim-ministru.

Unul din lucrurile remarcate de către Călin Popescu-Tăriceanu este evoluţia ca om politic a lui Victor Ponta, din momentul în care acesta a preluat şefia Partidului Social Democrat, recunoscând în acelaşi timp, că prestaţia acestuia în funcţia de prim-ministru l-a surprins plăcut. “De când a ajuns preşedinte PSD, am văzut clar cum a început să se poziţioneze, cum a evoluat, cum a crescut. A avut o evoluţie absolut remarcabilă şi i-a permis să aibă o prestaţie absolut remarcabilă ca premier, la care mulţi nu se aşteptau”, este de părere Tăriceanu.

Cunoscând dificultăţile cu care se confruntă şeful unui Executiv, fostul premier din perioada 2004-2008 consideră că actualul prim-ministru se poate lăuda cu multe performanţe, în condiţiile dificile pe care România le-a întâmpinat în această perioadă de criză. În acest context, Tăriceanu consideră un câştig real, prezenţa unei persoane ca Victor Ponta în fruntea Guvernului. În opinia sa, Ponta este un premier “de talie”, o persoană care înţelege rolul funcţiei de prim-ministru, o personalitate cu atitudine, şi nu un simplu subordonat umil al preşedintelui cum s-a dovedit a fi Emil Boc. “România are în sfârşit un premier de talie, care înţelege să-şi joace rolul de premier, nu de aghiotant al preşedintelui”, consideră Călin Popescu-Tariceanu.

Fostul premier vede de asemenea în persoana lui Victor Ponta un partener de dialog în vederea continuării proiectului USL. De altfel, cei doi împărtăşesc aceeaşi viziune cu privire la profilul următorului preşedinte al ţării. La fel ca premierul Ponta, Tăriceanu consideră că românii s-au săturat de modelul prezidenţial promovat de Traian Băsescu în ultimii zece ani, un model bazat pe ură, pe conflict, având ca singură miză dezbinarea. “Românii s-au săturat de stilul de politică conflictuală. Nu acesta este rolul preşedintelui (…) Cred că viitorul preşedinte al României trebuie să fie antiteza lui Băsescu. La polul opus”, consideră Călin Popescu-Tariceanu.

Liberalul este părere că Antonescu încearcă să-l copieze pe Băsescu în apucături, natura sa conflictuală manifestându-se în modul în care a relaţionat cu foştii aliaţi, cât şi în modul în care acesta conduce în acest moment PNL. “Crin Antonescu n-are un dialog cu mine, nici cu altcineva din PNL care poate avea o gândire pertinentă”, a mai declarat Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ