Tăriceanu, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a prezentat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este programat un nou termen în dosarul în care este judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
La intrarea în sediul instanţei, Tăriceanu a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. Procesul se desfăşoară în cameră preliminară, nefiind permis accesul presei.
Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
În acelaşi dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidenţial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu şi fost şef al Cancelariei premierului Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă.
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.
Astfel, Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.
Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic şi Remus Truică, cu întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.
"În acelaşi context, inculpatul a mai precizat că nu a avut o relaţie apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoştinţă de relaţia acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein. Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România", spun procurorii.
De asemenea, Dorin Marian este acuzat că, în contextul instrumentării aceleiaşi cauze, a făcut, la data de 28 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, în calitate de consilier personal la Cancelaria prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, urmare a înţelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.
Dorin Marian a afirmat în mod nereal, spun procurorii, că nu cunoştea activitatea şi atribuţiile de serviciu ale lui Marcovici, în condiţiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice drept "omul lui Tal'.