Tăriceanu: Marţi, termen pentru raportul la modificările pe Statutul magistraţilor; posibilă adoptare săptămâna viitoare

| 17 mai, 15:23

Senatul a fost sesizat vineri, în calitate de Cameră decizională, cu proiectul de modificare a Statutului judecătorilor şi procurorilor, termenul de depunere a amendamentelor fiind stabilit pentru luni, urmând ca raportul comisiei speciale parlamentare pentru legile Justiţiei să fie depus marţea viitoare.

"Am încheiat o şedinţă scurtă a Biroului permanent al Senatului la care pe ordinea de zi am avut un singur punct ca urmare a cererii de reexaminare iniţiată de preşedinte şi a deciziei CCR. Legea 303 a fost adoptată în Cameră, Senatul este cameră decizională. Astăzi am decis să dăm termen pentru depunerea amendamentelor 21 mai şi pe 22 mai - depunerea raportului, urmând ca legea să intre cât mai repede pe ordinea de zi a Senatului, în calitate de Cameră decizională. Aceasta este ultima fază înainte de intrarea în vigoare a legii. Alte obstacole nu prevăd să mai poată fi introduse", a declarat joi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent.

El a acceptat varianta potrivit căreia modificarea Legii 303/2004 privind Statutului judecătorilor şi procurorilor ar putea fi adoptată în plen săptămâna viitoare.

"Procedura (...) nu mai este urgentă. Este reacţia normală la aceste demersuri succesive de amânare la extrem a intrării în vigoare a legii. Eu cred că în final, având în vedere tot ceea ce constatăm zi de zi - abuzurile şi excesele grave care s-au petrecut în domeniul Justiţiei, este perfect justificată intrarea în vigoare cât mai rapid a acestei legi. Este şi punctul de vedere pe care l-au exprimat magistraţii prin intermediul asociaţiilor profesionale - Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România. Cred că este un lucru care este necesar pentru însănătoşirea funcţionării sistemului juridic din România", a spus Tăriceanu.

Întrebat despre o nouă sesizare a Opoziţiei la CCR pe modificările la Statutul magistraţilor, Tăriceanu a spus: "O să vedem. Această navetă pe care legea a făcut-o de atâtea ori la CCR şi care a eliminat prevederile care intrau în conflict cu prevederile constituţionale ne pot duce la concluzia că legea în momentul de faţă este total compatibilă cu normele constituţionale. Nu mai există alte motive pentru a fi blocată. Sigur că pot să existe motive politice, că nu sunt unii de acord sau alţii cu anumite prevederi, dar în final atunci înseamnă că înfrângem principiul de funcţionare al democraţiei care se bazează pe existenţa unui vot în final al majorităţii celor care sunt în Parlament.

Referindu-se la necesitatea aşteptării unui răspuns al Comisiei de la Veneţia, Tăriceanu a explicat: "Controlul de constituţionalitate făcut de CCR integrează întotdeauna recomandările Comisiei de la Veneţia. Deci solicitarea care a fost adresată Comisiei este numai o procedură care încearcă să încetinească sau să amâne cât mai mult intrarea în vigoare a legii, ceea ce din punct de vedere procedural este posibil, dar nu mi se pare corect".

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 181 voturi pentru, 74 împotrivă şi 5 abţineri, reexaminarea Legii 303/2004 a Statutului judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, principala modificare fiind la definiţia erorii judiciare.

Astfel, deputaţii au reexaminat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 252 din 19 aprilie 2018.

Potrivit textului adoptat, "există eroare judiciară atunci când: a) S-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) S-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod vădit şi indubitabil contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum şi atunci când, prin încălcarea clară şi incontestabilă a situaţiei de fapt sau a normelor juridice aplicabile, au fost afectate drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ