Tăriceanu: Participarea premierului la reuniunea Consiliului European se face cu încălcarea legii

| 07 mar, 13:40

Participarea premierului Dacian Cioloş la reuniunea Consiliului European se face cu încălcarea legii, a declarat luni copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

"Nu am reţinut, eu la Parlament nu am primit niciun fel de document din partea premierului, a Guvernului, prin care să fim informaţi şi prin care, nu numai să fim informaţi, dar prin care să ni se solicite un mandat, aşadar participarea premierului Cioloş la reuniunea Consiliului European se face cu încălcarea legii şi a dispoziţiilor clare stabilite de Curtea Constituţională. Este un precedent extrem de grav", a spus Călin Popescu-Tăriceanu, într-o conferinţă de presă. 

El s-a referit la necesitatea ca prim-ministrul, în condiţiile în care reprezintă România la Consiliul European, să vină în Parlament cu o solicitare de mandat. 

"După cum aţi aflat şi am aflat, mi se pare chiar de pe pagina de Facebook, într-o formulă de comunicare semi-oficială la nivelul preşedintelui, şeful statului a hotărât să-l mandateze ca să reprezinte România la Consiliul European pe prim-ministrul Dacian Cioloş. Până aici, niciun fel de problemă. Problema la care doresc să mă refer - şi nu este prima dată că o semnalez - este necesitatea ca premierul, în condiţiile în care reprezintă România la Consiliul European, să vină în Parlament cu o solicitare de mandat, de aceea am să vă citez din Legea 373, alineatul 1 de la articolul 18 - 'Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minim zece zile calendaristice înaintea reunirii Consiliului European, propunerea de mandat'", a explicat copreşedintele ALDE. 

În plus, el a menţionat o decizie a Curţii Constituţionale. "Decizia Curţii Constituţionale 683/2012 face distincţie clară între situaţia în care la Consiliul European participă preşedintele sau premierul având delegaţie de la preşedinte şi în decizie se spune clar, vă citez, 'atunci când preşedintele României decide să participe el însuşi la reuniunile Consiliului European are posibilitatea să îşi prezinte mandatul Parlamentului, conţinutul mandatului fiind stabilit în mod exclusiv de preşedinte. Atunci când deleagă atribuţia sa de participare la reuniunile Consiliului European, preşedintele nu poate formula sau stabili conţinutul mandatului, iar premierul este dator să se adreseze Parlamentului cu un proiect, propunere de mandat, pentru ca acesta din urmă să-l aprobe'. Tot Curtea Constituţională spune în continuare, citez, 'aşadar controlul parlamentar asupra reprezentării României la reuniunile Consiliului European se manifestă în primul caz sub forma informării, iar în al doilea caz Parlamentul dobândeşte o putere decizională în stabilirea conţinutului mandatului, datorită relaţiilor specifice în care se află Guvernul, adică Guvernul este sub controlul parlamentar'", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ