Tăriceanu: PLR susţine continuarea guvernării şi realizarea unui plan de acţiune bazat pe programul USL

| 02 dec, 2014

Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că parlamentarii din formaţiunea pe care o conduce, alături de cei ai PC, susţin continuarea guvernării de către actuala coaliţie şi realizarea unui plan politic de acţiune pentru 2015-2016 bazat pe programul asumat de USL în 2012.

 

"În esenţă pot să vă reafirm că domnul Ponta a dorit să aibe o reconfirmare, şi a obţinut-o, a sprijinului politic din partea grupurilor parlamentare ale PLR şi PC. Sper să fiu şi în asentimentul colegului meu Daniel Constantin. Am stabilit ca în continuare să ne concentrăm eforturile pe întocmirea unui plan de acţiune, să-i spunem, plan de acţiune care se bazează pe programul de guvernare asumat de USL în alegerile parlamentare din 2012 şi care a obţinut votul de încredere al Parlamentului, în aşa fel încât să definim acţiunile esenţiale pentru anul 2015-2016 până la alegerile viitoare', a declarat preşedintele PLR la finalul discuţiilor purtate de premierul Victor Ponta la Parlament cu Grupul parlamentar Liberal Conservator.

Întrebat, dacă s-a discutat şi despre portofoliile pe care ar urma să le primească reprezentanţii PLR în cadrul guvernului restructurat, Tăriceanu a infirmat.

'V-am mai spus astăzi că nu, ştiu că v-a spus şi domnul prim-ministru, vă pot reconfirma că nu am făcut niciun fel de discuţie. Întâi, important este să ne raportăm la agenda de preocupări a cetăţeanului, la agenda politică fixată prin programul de guvernare al USL. Şi, sigur că aceste chestiuni legate de portofolii, structura Guvernului, vor veni în urma lor', a declarat preşedintele PLR.

Tăriceanu a precizat că după finalizarea 'documentului politic' avut în vedere de Coaliţia care susţine continuarea guvernării se va discuta şi despre necesitatea ca în noul cabinet să fie prezent şi un vicepremier din partea partidului pe care-l conduce.

"Noi am discutat astăzi ceea ce e mai important, conţinutul proiectului politic. După aceea, sigur că toate aceste lucruri fac obiectul unor negocieri, aşa cum se întâmplă peste tot în lume. PLR are vocaţie să gestioneze orice minister, nu numai ministerele economice, sunt şi alte ministere din toate domeniile. Nu există, dacă vreţi neapărat, o preferinţă exclusivă către aceste domenii. Putem şi la ministerele de factură economică, dar nu numai', a declarat preşedintele PLR, întrebat dacă formaţiunea pe care o conduce a solicitat preluarea în noul Guvern a unor ministere economice.

Despre propunerea UNPR privind taxarea marilor averi, Tăriceanu a spus că nu este oportună în acest moment.

"Orice propunere poate fi discutată în Coaliţia de guvernare, însă cred că în contextul în care pentru anul 2015 şi eu şi primul-ministru am declarat că nu vom introduce sau majora niciun fel de taxă, această propunere nu este oportună în acest moment', a mai declarat preşedintele PLR.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ