Tăriceanu: România trebuie să devină o naţiune economică, a şaptea putere economică a Europei

| 03 iul, 2014

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că unul dintre proiectele majore ale României ar trebui să fie acela de a deveni 'o naţiune economică' şi, dacă se poate, a şaptea putere economică a Europei.

'Românii au avut speranţa că aderarea la UE va aduce de la sine bunăstare şi prosperitate. A adus o oarecare prosperitate, dar o Românie prosperă va trebui să se bazeze pe eforturile noastre, nu numai pe ceea ce primim gratuit de la UE. (...) Unul dintre proiectele majore pentru România este acela de a deveni o naţiune economică, să nu mai jucăm rolul magistral sau complementar în economia UE, ci să creăm o forţă economică care să fie în raport cu potenţialul României', a spus preşedintele Senatului la lansarea noii sale formaţiuni, Partidul Liberal Reformator.

Acest proiect de ţară, afirmă Tăriceanu, ar trebui să fie un rezultat al consensului dintre partidele politice şi societatea civilă.

'În acest moment, noi ar trebui să regândim modul în care facem politică, să ne armonizăm punctele de vedere şi să găsim un proiect naţional de consens - acela de a face din România o forţă economică în Europa. Dacă se poate, a şaptea putere economică din Europa. Acest proiect trebuie să se bucure de susţinerea partidelor, dar trebuie să şi reuşească să adune în jurul lui întreaga societate românească', a mai spus acesta.

Tăriceanu a adăugat că, în opinia sa, este 'dezonorat' ca România să se situeze pe ultimele locuri ca pondere a economiei în Europa, deşi este a şaptea ţară ca dimensiune şi resurse în Europa.

'Acesta este un proiect care poate să aducă, în final, satisfacţia pe care cu toţii ne-o dorim', a subliniat Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ