Tăriceanu ţine partea Uber, viitorul e al taximetriei digitale
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, încearcă să facă pace între taximetriştii tradiţionali şi sistemul car sharing, întruchipat de Uber. Şofer împătimit şi admirator al maşinilor de lux, Tăriceanu recunoaşte că meseria de taximetrist este extrem de stresantă, dar aminteşte şi faptul că, până la urmă, clienţilor nu le pasă de asta, ci de siguranța şi confortul în care călătoresc.
"Mărturisesc cu onestitate că una dintre profesiile care m-au intimidat dintotdeauna este cea de șofer de taxi. (...)Hotărât lucru, e pâine amară de mâncat în taximetrie. Tocmai de aceea, sunt alături sufletește de șoferii de taxi și le înțeleg nemulțumirea față de rivalii de la UBER; e firesc ca oamenii să își apere ”felia”, a scris preşedintele Senatului pe reţelele de socializare.
Cu toate acestea, Călin Popescu Tăriceanu nu le dă mari speranţe taximetriştilor în sistem tradiţional, amintind că aproape întotdeauna progresul a învins concepţiile învechite.
"În secolul 18, un englez a inventat războiul de țesut cu aburi, iar în următorii 10 ani industria de profil a crescut de peste 10 ori. Numai că țesătorii tradiționali nu au fost prea încântați de concurența mecanizată...() Țesătorii au trebuit să înțeleagă și să se adapteze vremurilor.
Un studiu al companiei Goldman Sachs relevă că în următorii 11 ani, industria taximetriei va atinge 285 de miliarde de dolari, iar felia taximetriei digitale va ajunge majoritară. UBER, mai mult decât o concurență, reprezintă o provocare pentru taximetria tradițională și un îndemn la adaptare la noile vremuri."
În concluzie, Tăriceanu propune găsirea unei formule în care cele două sisteme să fie complementare într-o competiție corectă. "Nu uitați că pe clientul vostru, fie al taximetriei clasice, fie al UBER, îl interesează mai puțin ce scrie pe plăcuța de pe mașină, ci îl interesează siguranță, confort și respect", a afirmat preşedintele Senatului în postarea sa de pe reţelele de socializare.