Tarom își ia zborul

La finalul primelor cinci luni ale anului în curs, datele arată că situația financiară a Tarom s-a îmbunătățit. Astfel, potrivit oficialilor Tarom, compania a acumulat la sfârșitul lunii mai pierderi în valoare totală de 64 de milioane de lei. Această cifră reprezintă o îmbunătățire cu 34%, respectiv 38 milioane lei, faţă de ceea ce a fost prevăzut în planul de management şi cu 45%, respectiv 52 milioane lei, faţă de cele prognozate în bugetul anual.

Cu toate că discutăm despre operatorul național de transport aeronautic, știrea a trecut mai degrabă neobservată în contextul avalanșei de subiecte din sfera politică. Ea merită însă analizată mai ales pentru că avem de-a face cu o companie aflată, începând cu luna noiembrie a anului trecut, sub conducerea unui manager privat.

De la acel moment, Tarom a intrat într-o perioadă de restructurare și reorganizare a activității.  În baza planului de management, Tarom a ințiat, începând cu luna martie, un program de retragere voluntară a personalului, prin care se urmărește reducerea numărului salariaților cu 10% până la finele anului. Totodată, au fost reevaluate rutele și au fost introduse măsuri pentru a crește eficiența activităților prestate.

Iar rezultatele sunt vizibile. Comparând situația înregistrată în primele cinci luni ale lui 2013 cu aceea din perioada similară a anului trecut, observăm o reducere a pierderilor cu 52 de milioane, ceea ce oferă motive de optimism în legătură cu evoluția viitoare a companiei și atingerea țintelor stabilite prin planul de management. Aceste ținte prevăd ca balanța financiară a Tarom să treacă pe plus începând cu 2015, urmând ca în 2016 compania să înregistreze un profit de 173 milioane lei. Această evoluție ar urma să fie obținută în contextul unei  creșteri a numarului de pasageri transportați cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, și o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

Modul pozitiv în care se mișcă lucrurile la Tarom reprezintă o dovadă a utilității trecerii sub management privat a societăților aflate în proprietatea statului. În condițiile în care au de respectat contracte în care sunt prevăzute criterii clare de performanță, managerii privați au tot interesul să pună în ordine activitatea companiilor pe care le preiau, ceea ce presupune așezarea lor pe coordonatele eficienței economice.

Este ceea ce s-a întâmplat la Tarom și ceea ce ar fi trebuit să se întâmple în multe alte companii de stat, dacă introducerea managementului privat nu ar fi fost amânată ani de-a rândul în timpul guvernărilor PDL. Pentru că, deși și-au asumat formal măsura, cabinetele Boc și Ungureanu au făcut tot ceea ce era posibil ca să o temporizeze, în condițiile în care deranja ”băieții deștepți” și ar fi condus la blocarea contractelor prin care aceștia au căpușat companiile statului. Astfel se explică de ce, de-abia după preluarea guvernării de către USL, au început să fie instalați în funcții și primii manageri privați. Curajul implementării acestei măsuri începe însă să își arate roadele.