Tarom va zbura de la Bucureşti la Beijing din iunie sau iulie

| 24 mar, 2014

Tarom va relua, posibil în iunie sau iulie, zborurile pe ruta Bucureşti-Beijing-Bucureşti, iar autorităţile chineze vor acorda sprijin ca procedurile să fie gata rapid având în vedere că mulţi turişti şi oameni de afaceri din China sunt interesaţi să vină în România, a anunţat vicepremierul Dragnea.

Linia aeriană Bucureşti-Beijing şi retur a fost sistată în 2003, din raţiuni economice.

Aflat la Beijing, Dragnea s-a întâlnit cu vicepremierul chinez Zhang Gaoli, cu care a discutat şi problema traficului aerian între România şi China.

"Un subiect pe agenda de discuţii l-a reprezentat redeschiderea liniei aeriene Bucureşti-Beijing. Domnul vicepremier a fost informat că Tarom a trimis toate solicitările necesare. M-a asigurat că, într-un timp foarte scurt, autorităţile competente din China vor trimite răspunsul oficial şi vor invita Tarom să poarte discuţiile finale în ceea ce priveşte orarul de decolare şi aterizare", a anunţat Dragnea.

El a precizat că autorităţile chineze acordă suport companiei Tarom, astfel încât este posibil ca, în următoarele luni, să fie reluate zborurile pe această rută.

"Dacă toate procedurile se desfăşoară aşa cum am fost asigurat astăzi, undeva în luna iunie-iulie am putea veni în China cu un zbor direct de la Bucureşti la Beijing. Sperăm să se întâmple lucrul ăsta, cei de la Tarom sunt pregătiţi şi cred avem foarte mari şanse ca, în iunie-iulie, să aibă loc primul zbor între România şi Beijing", a spus Dragnea.

El a adăugat că refacerea legăturii aeriene dintre cele două state nu este doar un deziderat al României, ci şi al Chinei, având în vedere interesul turistic şi de afaceri dintre cele două state.

"Foarte mulţi turişti din China ar vrea să vină, să viziteze România şi o linie directă Beijing-Bucureşti şi invers ar fi foarte utilă, inclusiv pentru oamenii de afaceri", a afirmat Dragnea.

În luna iulie, după ce premierul Victor Ponta a afirmat că şi-ar dori o cursă a operatorului naţional aerian către China, directorul executiv de atunci al Tarom, Nicolae Demetriade, a declarat că Tarom nu poate zbura la Beijing cu avioanele pe care le are în prezent.

"Ne dorim cu toţii să zburăm nu doar la Beijing, ci şi la New York sau în alte oraşe. Dar trebuie să vedem posibilităţile pe care le avem şi analizăm orice şansă. În acest moment nu putem să zburăm la Beijing cu avioanele pe care le avem. Nu avem un avion care să poată asigura acest lucru", a afirmat Demetriade, întrebat cum comentează declaraţia lui Ponta.

Potrivit Tarom, există în schimb trei solicitări scrise ale unor companii din China care doresc să opereze pe ruta Bucureşti.

În luna noiembrie, premierul Ponta i-a solicitat ministrului Transporturilor de atunci, Ramona Mănescu, să sprijine Tarom pentru a relua zborurile directe către Beijing, ministrul afirmând că, în urma discuţiilor cu compania, există posibilitatea reluării acestora, cu două curse săptămânale, pentru început.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ