Tatăl Robertei Anastase a încasat prime uriaşe de la Conpet

| 11 apr, 2013

Guvernul va sesiza DNA după ce Corpul de Control a constatat că, în calitate de consilier şef al directorului general şi de şef de departament la Conpet Ploieşti, Corneliu Anastase, tatăl fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, a încasat în patru ani prime de circa 30.000 euro.

Un raport al Corpului de Control al premierului, făcut public joi de Guvern, arată că în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2012 Corneliu Anastase a încasat prime în cuantum total de 126.508 lei, din care suma de 86.189 lei provenea din fondul de premiere aflat la dispoziţia directorului general.

La data de iunie 2010 a fost înfiinţat Departamentul management, comunicare, iar la data de 18 iunie 2010 în funcţia de şef al departamentului, asimilată unei funcţii de conducere, a fost numit Corneliu Anastase, până atunci consilier şef al directorului general, beneficiind astfel de un salariu lunar de 9.800 lei, similar celui de director.

În aceeaşi perioadă, potrivit raportului, directorul general al Conpet, companie deţinută de Ministerul Economiei, a avut la dispoziţie un fond de premiere în sumă totală de 3,68 milioane lei, din care a acordat prime în mod preferenţial.

Premierul Victor Ponta a declarat în iunie 2012 că directorul Conpet a refuzat să îl demită pe tatăl Robertei Anastase din postul de consilier, deşi cererea i-a fost adresată chiar de către ministrul Economiei, argumentând că a fost numit la conducerea companiei de stat de fostul ministru de resort în baza unui contract de manager.

Ponta arăta totodată că tatăl Robertei Anastase încasează lunar un salariu de 10.000 de euro. În replică, Anastase susţinea atunci că premierul este "un mincinos" şi că tatăl ei primeşte de la Conpet o treime din suma avansată de Ponta.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 apr, 2013
Marcel
Foarte bine
Joc coruptia! Libertate! Egalitate! Fraternitate! Free Willy! Free marijuana!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ