Tătaru: S-a luat decizia de propunere a prelungirii stării de alertă din 15 octombie, pentru 30 de zile
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, după şedinţa CNSU, că s-a decis propunerea prelungirii stprii de alertă cu 30 de zile. La rândul său, şeful DSU, Raed Arafat, a prezentat restricţiile care vor fi impuse progresiv, în funcţie de rata de infectare.
”Şi la nivel european se prevede un trend ascendent. Şi în România e la fel. În afara de sâmbătă şi duminică, când am avut mai puţine teste, azi avem 3100 de cazuri. Raportăm aici creşterea numărului de cazuri în Alba, Bacă, Timiş, Prahova, Iaşi, şi Bucureşti”, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, după şedinţa CNSU.
Tătaru a precizat că s-a aprobat propunerea prelungirii stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 15 octombrie.
De asemenea, s-a aprobat lista ţărilor cu risc epidemiologic şi se păstrează aceleaşi reguli.
”Dacă vom analiza lista ţărilor de risc regăsim SUA, Spania, Olanda, Belgia, Marea Britanie.
Trebuie evaluată şi evoluţia noastră atât pe transmiterea comunitară şi pe întoarcerea conaţionalilor noştri”, a mai declarat Nelu Tătaru.
Potrivit acestuia, evoluţia cu creşterea numărului de cazuri noi duce la restricţii.
”Vom avea şi modificări cu privire la legea 136 adaptând monitorizarea şi tratarea cazurilor asimptomatice şi uşor simptomatice (...) Rămâne şi ţine de noi să gestionăm această pandemie”, a mai declarat Tătaru.
La rândul său, şeful DSU, Raed Arafat, a prezentat restricţiile care vor fi impuse progresiv, în funcţie de rata de infectare.
Acolo unde incidenţa infectărilor e sub 3 la mie, purtarea măştii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv zonele pietonale şi de aşteptare. Când incidenţa depăşeşte 3 la mie purtarea măştii va fi obligatorie în toate spaţiile deschise, de la ieşire de acasă până la revenirea acasă.
Activitatea sălilor de spectacole, teatre cinema, restaurante cafenele se reduce la capacitatea de 50% acolo unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mie, iar în localităţile cu rate de infectare între 1,5 – 3 la mie vor funcţiona cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23.
Unde incidenţa depăşeşte 3 la mie activitatea acestor instituţii va fi sistată.
„Pentru hoteluri, la peste 3 la mie, vor putea servi numai persoanele care sunt cazate în hotel”, a declarat Arafat.
”Evenimentele private - nunţi, botezuri, aniversări, mese festive - în spaţii deschise şi închise sunt interzise pe plan naţional în următoarea perioadă până vom observa o scădere a numărului cazurilor”, a afirmat Arafat.
El a explicat că s-a dovedit că este foarte greu ca regulile de distanţare să se aplice, iar în acest context aceste evenimente devin „un loc unde se răspândeşte virusul”.
„Soluţia cea mai bună şi necesară este oprirea evenimentelor pentru că sunt un loc de transmitere, acest lucru nimeni nu poate să îl nege. Dacă situaţia de îmbunătăţeşte se poate reveni asupra acestui lucru”, a afirmat Arafat. â
El a precizat că este vorba despre mesele festive, nu despre ceremoniile din interiorul lăcaşurilor de cult, care se vor desfăşura cu un număr limitat de participanţi.
În ceea ce priveşte campania electorală, evenimentele sunt permise în spaţii interioare cu participarea a maximum 20 de persoane, iar în exterior numărul participanţilor se reduce la cel mult 50 de persoane.
„Tot personalul care lucrează în centrele de persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi, pentru protejarea persoanelor respective tot personalul care lucrează acolo se va testa o dată pe sătpămână prin grija DSP. La acest moment programul nu mai e de 14 zile şi atunci e normal ca testarea să fie frecventă”, a mai spus Raed Arafat.
Tag-uri:
Nelu Tataru, risc epidemiologic
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x