Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" îşi încetează existenţa
Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Capitală îşi încetează existenţa ca urmare a fuziunii cu Opera Naţională Bucureşti (ONB), potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate în şedinţa de miercuri a Executivului.
Astfel, Executivul a aprobat Hotărârea privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1089/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea şi funcţionarea Operei Naţionale Bucureşti.
"Guvernul a aprobat această Hotărâre prin care Opera Naţională Bucureşti se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu Teatrul Naţional de Operetă «Ion Dacian», care îşi înceteazã existenţa. Conform actului normativ, reorganizarea Operei este necesară şi oportună atât din punct de vedere artistic, din punct de vedere al managementului resurselor şi din punctul de vedere al imaginii acestor instituţii.
La jumătatea lunii septembrie, Ministerul Culturii lansa în dezbatere publică un proiect de act normativ privind înfiinţarea unei instituţii de tip consorţiu prin aducerea alături de Opera Naţională din Bucureşti a Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian, a Centrului Naţional de Artă "Tinerimea Română" şi a Centrului Naţional al Dansului.
"Opera Naţională Bucureşti va fi reorganizată, ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu Teatrul de Operetă, cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, cu Centrul Naţional de Artă «Tinerimea Română» şi cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet «Oleg Danovski» din Constanţa, care se desfiinţează", se spune în proiectul de HG, iniţiat de Ministerul Culturii.
Conform sursei citate, "desfiinţarea şi reorganizarea" acestor instituţii publice va produce efecte la data intrării în vigoare a ordinului ministrului Culturii privind organizarea şi funcţionarea Operei, pentru punerea în aplicare a reorganizării.
Decizia comasării acestor instituţii este justificată de Ministerul Culturii "având în vedere angajamentele guvernamentale referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare", se spune în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre.
"Totodată, în urma punerii în aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 77 din 26 iunie 2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, multe dintre instituţiile de spectacole din subordinea Ministerului Culturii au suferit reduceri de posturi vacante. Pentru a nu periclita activitatea specifică a acestor instituţii publice, considerăm necesare alte măsuri care să aibă ca efect creşterea eficienţei, dar şi reducerea cheltuielilor, respectiv comasarea unor instituţii cu obiect de activitate conex", se mai spune în nota de fundamentare a proiectului.
Conform proiectului de HG, Opera Naţională Bucureşti este o instituţie publică de spectacole şi concerte de importanţă naţională, subordonată Ministerului Culturii, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia specifică instituţiilor de spectacole. Opera poate funcţiona atât ca instituţie de repertoriu, de proiecte, cât şi ca instituţie gazdă de spectacole, producător şi promotor de evenimente şi artişti în domeniile: operă, operetă, musical, balet, dans contemporan, muzică contemporană.
De asemenea, potrivit proiectului de Hotărâre, "Opera se subrogă în drepturile şi obligaţiile Teatrului Naţional de Operă şi Balet «Oleg Danovski» din Constanţa cu privire la imobilul în care acesta îşi desfăşoară activitatea, aflat în domeniul public al judeţului Constanţa, transmis prin Hotărârea nr. 263/2010 a Consiliului Judeţean Constanţa din administrarea Consiliului Judeţean Constanţa în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru Teatrul Naţional de Operă şi Balet «Oleg Danovski»".
Pe de altă parte, potrivit acestui proiect, Opera va prelua obiectivul de investiţii Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", "Sala Omnia", şi va deveni beneficiar al acestuia.
Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti, a declarat pe 16 septembrie că a fost informat în acea zi de conducerea Ministerului Culturii că Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa va fi scos, "din motive regionale", din acest proiect de Hotărâre de Guvern.
"Vom scoate din acest proiect - din motive regionale, pentru că este într-un alt oraş - Teatrul «Oleg Danovski»", a spus Răzvan Ioan Dincă.
Întrebat dacă vor putea să funcţioneze, în subordinea Operei Naţionale Bucureşti, Teatrul de Operetă "Ion Dacian", Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Răzvan Ioan Dincă a declarat pentru Mediafax: "Din punctul meu de vedere, nu văd niciun impediment. Este o dorinţă a ordonatorului principal de credite. Atâta vreme cât activitatea acelor instituţii nu va avea de suferit sub nicio formă, nu cred să existe vreun tip de probleme şi impedimente".
În ceea ce priveşte impactul acestui proiect asupra respectivelor instituţii, dacă el va fi aprobat de Guvern, Răzvan Ioan Dincă a spus: "În loc să fie angajaţi ai acelor instituţii, angajaţii vor fi angajaţi ai unei instituţii mai mari, dar îşi vor desfăşura activitatea pe care o desfăşoară şi în prezent".