Ţeava pentru gazoductul Iaşi-Ungheni a ajuns pe şantier. Lucrările încep în scurt timp

| 25 sep, 2013

Ţeava necesară demarării constucţiei gazoductului Iaşi-Ungheni a ajuns în Iaşi. Prin construirea gazoductului Iaşi - Ungheni se urmăreşte asigurarea unui nivel superior de securitate energetică pentru Republica Moldova şi partea estică a României, cu diversificarea surselor de alimentare cu gaz.

Lucrările la conducta Iaşi - Ungheni se desfăşoară conform graficului stabilit cu constructorii, care s-au angajat să finalizeze firul principal al gazoductului până la 20 decembrie 2013, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).

În perioada 23 septembrie—2 octombrie 2013, asociaţia de constructori Habau PPS—INSPET—IPM Partners va demara lucrările de construcţii—montaj pe terenuri libere de acces în lungime totală de 3,5 kilometri, mai precizează reprezentanţii ANRM.

Gazoductul Iaşi-Ungheni are o lungime totală de 43,3 kilometri, din care 32,8 kilometri se află pe teritoriul României. Valoarea totală a proiectului este de 26,5 milioane de euro, din care 18,2 milioane de euro costă conducta de pe teritoriul României, 8,3 milioane de euro—cea pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv subtraversarea râului Prut—două milioane de euro. Capacitatea maximă de transport a gazoductului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an.

Preşedintele Traian Băsescu a efectuat în urmă cu două săptămâni o vizită la şantierul conductei, în timpul căreia şi-a exprimat neîncrederea că lucrările vor fi gata în luna decembrie, aşa cum a dat asigurări constructorul în timpul vizitei efectuate de premierul Victor Ponta.

Traian Băsescu i-a cerut şefului de şantier să îi telefoneze atunci când lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni vor începe în mod real.

Premierul Victor Ponta declara în 26 august că gazoductul Iaşi-Ungheni (Republica Moldova), pentru care lucrările vor fi încheiate în luna decembrie a acestui an, va permite statului vecin, prin furnizarea de gaze din producţia României, să poate negocia mai bine cu alţi furnizori.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ