Simona Halep va juca în sferturi la Roland Garros cu rusoaica Svetlana Kuzneţova

Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, va juca în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros cu rusoaica Svetlana Kuzneţova (N. 27), care a dispus, luni, în optimi, de Lucie Safarova (Cehia/N. 23), cu 6-3, 6-4.
Halep, a patra favorită a turneului, dar principalul cap de serie rămas în cursă, a învins-o luni pe americanca Sloane Stephens (N. 15), cu 6-4, 6-3.
Simona Halep (22 ani, 4 WTA) este la egalitate cu Kuzneţova (28 ani, 28 WTA) la meciurile directe, 2-2, după ce rusoaica s-a impus recent la Stuttgart, cu 7-5, 7-6 (4) în optimile de finală. Kuzenţova învinsese şi în prima confruntare, în 2011, la Miami, în turul secund, cu 6-0, 6-4. Halep a înregistrat victorii în 2011, în primul tur la Toronto, cu 4-6, 6-4, 6-3, şi anul trecut la Roma, cu 6-1, 6-1, în primul tur.
Simona Halep are asigurate 360 de puncte WTA şi 220.000 de euro prin calificarea în premieră în sferturile de finală al Roland Garros. Constănţeanca a egalat astfel şi cea mai bună performanţă a sa la un turneu de Mare Şlem, după ce a ajuns în sferturi şi anul acesta la Australian Open.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

Simona Halep, a doua favorită la Roland Garros după ce Serena Williams a fost eliminată în turul doi
