Tentativă de răpire, la Caracal. Tânără de 20 de ani, luată cu forța de pe stradă
Trei bărbaţi şi o femeie de etnie romă sunt audiaţi de poliţiştii din Caracal după ce, joi, ar fi luat cu forţa de pe stradă o tânără în vârstă de 20 de ani tot de etnie, din municipiu, şi au urcat-o într-o maşină. Potrivit unor surse, fata ar fi urmat să se mărite cu fratele unuia dintre bărbaţi, însă nu a mai vrut.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, poliţiştii s-au alertat după ce o femeie din municipiul Caracal a sesizat, prin 112, faptul că o fată a fost luată cu forța de pe stradă și urcată într-un autoturism, care a plecat în direcția municipiului Slatina.
După aproximativ 10 minute, aceștia au identificat autoturismul în trafic, pe raza orașului Piatra-Olt.
Este vorba de trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani, din comuna Băileşti, judeţul Dolj, şi de verişoara fetei de 20 de ani.
„În urma verificărilor a reieșit faptul că în autoturism se aflau 3 bărbați, din județul Dolj și 2 femei, din județul Olt. Una dintre femei a declarat polițiștilor că a fost urcată în autoturism fără acceptul său. În acest moment, toate persoanele se află la sediul Poliției Caracal, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale”, a declarat Grigorescu, citat de realitateadeolt.net.
Surse locale spun că fata i-ar fi spus verişoarei că îşi doreşte să se mărite, iar aceasta s-a oferit să-i fie peţitor. Când au venit rudele viitorului ginere, printre care fratele acestuia, fata nu a mai vrut să urce în maşină spunând că s-a răzgândit. Atât cei trei bărbaţi, cât şi verişoara fetei au urcat-o cu forţa în automobil.